Vicepremierul bulgar Meglena Kuneva a declarat luni, într-o conferință de presă, că România ar putea depăși Bulgaria în ceea ce privește ritmul de aderare la Spațiul Schengen, potrivit site-ului de știri Novinite.
Conform Meglenei Kuneva, Bulgaria ar trebui să se pregătească pentru concluzii dure în cadrul următorului raport al Comisiei Europene privind justiția și afacerile interne. Documentul este pregătit anual în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (implementat pentru Bulgaria și România după aderarea la UE în 2007) și nu ar urma să fie favorabil pentru Bulgaria, mai ales prin prisma unei comparații cu România, potrivit responsabilei.
‘Vor fi evidențiate clar diferențele dintre cele două țări (…) Bulgaria nu va reuși să arate un progres substanțial comparativ cu raportul trecut, iar acesta este un aspect negativ’. Kuneva a subliniat că România a primit recomandarea de a adera la Schengen în două rapoarte europene consecutive.
‘Vecinii noștri au dreptul de a insista cu privire la aderare, iar dacă mecanismul funcționează acolo, atunci noi nu putem invoca faptul că acesta nu ar fi funcțional sau că ar fi gândit prost. Motivele (pentru rapoartele negative ale Bulgariei) ar trebui căutate aici — în tergiversarea măsurilor politice, a lipsei de voință politică și societală’, a declarat ea, citată de Radio Darik.
Kuneva, care supervizează activitatea ministerelor însărcinate cu justiția și afacerile interne, a reiterat că Bulgaria ar putea obține o evaluare mai bună în următorul raport MCV dacă țara va reuși să își aleagă un președinte al Curții Supreme de Casație și un inspector-șef pentru Inspectoratul Consiliului Juridic Suprem al Bulgariei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)