Vitalie Proca, condamnat definitiv la 21 de ani şi 8 luni de închisoare

0

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, joi, 30 iunie, pe interlopul moldovean Vitalie Proca la 21 de ani şi 8 luni de închisoare, acesta fiind acuzat că a încercat să omoare în 2012 un tânăr în cartierul Vitan din Bucureşti, pe care l-a confundat cu liderul lumii interlope din Piatra Neamţ, Ioan Mironescu.

Pedeapsa este aproape dublă faţă de condamnarea de 12 ani închisoare dată lui Proca în ianuarie de către Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a menţinut decizia prin care Vitalie Proca trebuie să-i plătească tânărului pe care a încercat să îl ucidă 200.000 euro daune morale şi 20.000 euro daune materiale.

De asemenea, Proca va fi expulzat din România, după ce îşi va ispăşi pedeapsa.

Potrivit procurorilor, Vitalie Proca a fost angajat în anul 2012 de fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu să-l asasineze pe liderul lumii interlope din Piatra Neamţ, Ioan Dumitru Mironescu.

Astfel, pe 26 noiembrie 2012, cu sprijinul unui complice, Ion Druţă, Vitalie Proca s-a deplasat în cartierul Vitan din Bucureşti, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăilă, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră AK 47, în timp ce tânărul îşi parca autoturismul.

Observând că Răzvan Mircea Isăilă nu a decedat, Vitalie Proca a coborât din autoturism şi, folosind un pistol Makarov, a executat mai multe focuri de armă în direcţia tânărului.

Vitalie Proca a fugit de la faţa locului, iar Răzvan Mircea Isăilă a fost transportat de urgenţă la spital, unde medicii au reuşit să-i salveze viaţa.

Procurorii susţin că fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe Ioan Mironescu ca act de răzbunare, după ce acesta a comandat amplasarea, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2012, a unui dispozitiv exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, parcat în apropierea locuinţei acestuia din Piatra Neamţ. Atentatul a fost dejucat ca urmare a intervenţiei anchetatorilor.

Fraţii Mararu i-au dat lui Vitalie Proca bani şi un autoturism marca Audi A6, folosit de acesta la comiterea atentatului din cartierul Vitan, i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Mironescu şi, prin intermediari, au ţinut permanent contactul cu el, anterior şi ulterior comiterii faptei.

După atentat, Vitalie Proca a fugit din ţară, însă a fost prins în Federaţia Rusă şi încarcerat, după care a fost extrădat în România.

Cu aproximativ un an înainte de săvârşirea faptei în România, Vitalie Proca mai comisese o tentativă de omor, în Londra, asupra unui bancher rus, Gherman Gorbunţov. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.