Amplasat pe strada Justiției, nr. 7 din Târgoviște, județul Dâmbovița, lângă malul Iazului Morilor, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni este găzduit de casa în care a trăit, a visat și a creat scriitorul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești.
Muzeul a fost inaugurat la 30 decembrie 1968 în această casă construită între anii 1897-1898, „…un roman de toată frumusețea”, după cum mărturisea însuși scriitorul într-o epistolă adresată mentorului său Titu Maiorescu: „… În anul în care n-am scris mi-am făcut o casă ca un colț de rai, parc, grădină de pomi fructiferi, grădină de zarzavat. Din tinda de unde vă scriu, se vede toată valea Ialomiței. Sute de nuanțe de verde, de albastru și violet și, deasupra dealurilor, coamele munților albe de zăpadă. Casa mea e un roman de toată frumusețea”.
Această casă a fost locuită de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești și familia sa, până în anul 1916, apoi, în anul 1925 a fost vândută doctorului Oprescu, directorul Spitalului Județean, care a păstrat atât distribuția încăperilor, cât și citatele latinești de pe pereții casei precum — „Felix qui potest vivere procul negotiis” (Ferice de cel ce poate trăi departe de afaceri). Singurele reparații au fost efectuate în anul 1928, când a fost extinsă terasa și i s-a adăugat etajul.
Structurat pe mai multe secțiuni, acest lăcaș de cultură ne introduce în atmosfera Evului Mediu când orașul Târgoviște era primul centru cultural al țării.
Regăsim aici prima mare realizare târgovișteană „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” — o redactare a literaturii parenetice de tip bizantin; cronica lui Balthazar Walther „Scurtă și adevărată descriere a faptelor săvârșite de Ioan Mihai, domnitorul Țării Românești, preastrălucitul, preamăritul și preaviteazul…”; sau poemul „Vitejiile prea piosului și prea viteazului Mihai Voievod” (Veneția, 1785) al lui Stavrinos scris în limba greacă; precum și traduceri ale umanistului Udriște Năsturel, sau poeme ale lui Petru Cercel.
Galeria scriitorilor târgovișteni este deschisă de Ienăchiță Văcărescu „părintele gramaticii românești”, cum îl numea Heliade Rădulescu, autorul vestitului Testament: „Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbei românești/Ș-a patriei cinstire”. Fiii săi, Nicolae și Alecu Văcărescu, și mai târziu nepoata sa, Elena Văcărescu, au dus mai departe testamentul și au lăsat urmașilor valoroasele lor creații literare și o părticică din viața lor, oglindită în manuscrise fotografii și scrisori etalate în muzeu.