Finala de anul trecut dintre Rafael Nadal şi Ferrer a fost urmărită de nu mai puţin de 4 milioane de telespectatori faţă de cea feminină care a totalizat numai 2,6 milioane. Este evident că faimosul turneu de tenis se plasează, în fiecare an, printre cele mai “vândute” momente sportive. Competiţia este transmisă în peste 176 de state, ceea ce reprezintă un potenţial de peste 3 miliarde de telespectatori.
Cu peste 1.300 de jurnalişti acreditaţi în 2013, tenisul nu mai este un sport elitist, ci are tendinţa de a fi un sport de masă. Ceea ce din punct de vedere economic începe să devină din ce în ce mai interesant ca vector de imagine şi piaţă de desfacere pentru companii din cele mai diverse domenii. Motivul? Pentru orice patron, turneul este o afacere de vis: în două săptămâni, turneul de la Roland Garros umple cuferele Federaţiei Franceze de Tenis pentru un an.
Dănuţ Dudu
- Roland Garros – istoria unei arene elitiste
Stadionul Roland-Garros este un ansamblu de terenuri de tenis construit în iarna 1927-1928 pentru desfăşurarea finalei Cupei Davis şi de atunci găzduieşte Internaţionalele Franţei (fondate în 1981) şi care poartă, din acel moment, numele de “Internaţionalele Franţei Roland Garros”.
Decizia construcţiei arenelor de tenis este legată de organizarea în 1928 în Franţa a finalei Cupei Davies “adusă” de către echipa “Muşchetarilor”. Cum instalaţiile existente erau subdimensionate, pentru acest eveniment s-a decis construirea unui nou stadion pe domeniul public. Emile Lesieur (jucător internaţional de rugby care a marcat primul eseu în primul meci al primei ediţii a “Turneului celor cinci naţiuni”), coleg de promoţie cu Roland Garros la HEC 1908, este şi fondatorul “Stadionului francez” a cărui preşedinte a devenit în 1928. El este cel care a impus noi arene numele prietenului său aviator (printre altele şi un mare sportiv), mort pentru Franţa într-o bătălie aviatică pe 5 octombrie 1918.
În 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial, stadionul a fost folosit pentru găzduirea evreilor originari din Germania şi Austria.
Stadionul este amplasat în zona de vest a Parisului în dreptul porţii Molitor în marginea pădurii Boulogne. Numele stadionului care găzduieşte de atunci Internaţionalele de Tenis ale Franţei a fost ales ca un omagiu adus amintirii aviatorului Roland Garros mort într-o bătălie aeriană în primul război mondial. Ansamblul care iniţial avea un singur teren, poate, actualmente, găzdui 10.000 de spectatori şi grupează 24 de terenuri, cele mai mari fiind cele centrale numite Phillippe Chatrier, Suzanne-Lenglen şi terenul numărul 1.
La mijlocul anilor ’70, stadionul avea 9 arene şi se întindea pe o suprafaţă de 3.35 hectare. În 1975 au debutat lucrările la arena centrală fiind construite, sub tribuna C, birourile Federaţiei Franceze de Tenis (FFT). Arena numărul 1 a fost construită între ediţia din 1979 şi cea din 1980 a turneului pe fostul amplasament a două terenuri. În prezent aceasta poate găzdui 4.500 de spectatori. În plus, au fost construite două terenuri semiîngropate şi a fost renovată tribuna D a arenei centrale, lucrările fiind evaluate la 4,9 milioane de euro.
Arenele 2,3 şi 4 au fost reamenajate în 1983, iar în perioada 1982 – 1986, după o investiţie de 7,9 milioane euro, a fost construit un zid antifonic şi cabine pentru jucători şi presă. În plus, a fost amenajat Centrul naţional de antrenament, 6 noi terenuri şi renovate alte 3, astfel încât stadionul atinge suprafaţa de 6 hectare.
Între 1987 şi 1991 au fost demolate şi reconstruite tribuna B a terenului central şi a fost creat un centru de presă organizat pe 3 niveluri. În plus, 28 de cabine TV au fost create în partea superioară a tribunei C, pentru ca, în 1989 să fie realizată, în bronz, statuia celor patru muşchetari francezi (René Lacoste, Jean Borotra, Henri Cochet şi Jacques Brugnon) de către sculptorul Italian Vito Tongiani. Lucrările acestea au fost evaluate la 10,7 milioane euro.
În 1994 a fost construit un nou teren central cu o tribună de 10.000 de locuri numită iniţial terenul “A” şi care în 1997 a primit numele lui Suzanne Lenglen (fostă jucătoare de tenis franceză şi una dintre primele vedete internaţionale ale tenisului feminin). Extinderea stadionului care a necesitat 35 milioane euro, a implicat construirea a 7 noi terenuri astfel încât numărul acestora a ajuns la 23.
Schimbarea cea mai importantă a fost realizată după ediţia din 1999 a turneului, când tribunele A şi D ale terenului central au fost demolate şi reconstruite crescând confortul acestora în detrimentul numărului de locuri care a scăzut de la 16.500 la 15.000. Peste 7.200 metri pătraţi de spaţii de sub tribuna A au permis amenajarea marilor vestiare şi a unei săli de conferinţă. Lucrările de la tribuna D au permis crearea de locuri pentru Federaţie care le utilizează pentru operaţiunile de relaţii publice şi partenerii turneului.
Două terenuri cu tribune au fost construite în locul terenurilor 5,6,7 şi 8. La acestea s-au adăugat două restaurante pentru personal şi presă, o parcare pentru vehiculele tehnice şi construcţia unui nou teren 3 în locul terenurilor 3 şi 4. Estimate la 50 milioane de euro, lucrările includ şi transformarea pavilionului central în restaurantul “Roland Garros”.
În 2001, terenul principal primeşte numele lui Philippe Chatrier, jucător de tenis şi coordonator, timp de mai mulţi ani, al Federaţiei Franceze de Tenis, precum şi a Federaţiei Internaţionale de Tenis. În perioada 2004 – 2008 Tribuna C care nu a fost modificată de la construcţia terenului din 1928 a fost demolată şi reconstruită, iar tribuna B a terenului Philippe-Chatrier a fost renovată.
Între 1993 şi 2008, Federaţia franceză de tenis a finanţat cu 180 milioane euro arenele Roland Garros, iar modernizarea acestora va continua în perioada următoare. Conform declaraţiilor preşedintelui turneului din 2014, Gilbert Ysern, proiectul de modernizare care se va întinde până în 2019, implică sume ce vor depăşit 340 milioane euro dintre care nu mai puţin de 273 de milioane euro vor proveni din visteria Parisului.