Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a declarat marți că trimiterea spre reexaminare de către președinte a Ordonanței 2/2014 având ca obiecție scoaterea medicilor din categoria funcționarilor publici are la bază „o interpretare eronată și neconformă cu realitatea”.
„În primul rând, textul ordonanței produce deja efecte încă de la începutul anului, ceea ce nu a afectat cu nimic aplicarea legislației care sancționează fapte de corupție. Din păcate, constatăm că și Ministerul Sănătății comite o eroare atunci când afirmă că trimiterea spre reexaminare creează disfuncții, dat fiind că ordonanța este în vigoare și se aplică”, a precizat Nicolăescu, potrivit unui comunicat de presă.
El a adăugat că scoaterea medicilor și personalului medical din categoria funcționarilor publici nu are nicio legătură de principiu cu motivația invocată de președinte și nu îi absolvă pe aceștia de a răspunde în fața legii pentru faptele lor, care intră sub incidența Codului Penal.
„Este vorba de fapt despre o viziune care a fost cuprinsă în Programul de guvernare și care pleacă de la principiul că vorbim despre o profesie liberală, care diferă prin natura ei de activitatea funcționarilor publici din instituțiile publice. Consider că acest subiect trebuie tratat cu echilibru și scos din sfera speculațiilor, în condițiile în care stoparea exodului medicilor în străinătate este afirmată ca prioritate de toată clasa politică”, a încheiat deputatul liberal.
Președintele Traian Băsescu a semnat luni cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea OUG nr. 2/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care medicii nu mai pot fi asimilați ca funcționari publici în sensul legii penale.
Președintele Băsescu subliniază că prin modificările operate de articolul I pct. 38 al legii, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru toate infracțiunile la care subiectul activ este un funcționar public, în sensul legii penale.
Ulterior, Ministerul Sănătății a comunicat că transmiterea spre reexaminare a acestui act normativ poate duce la disfuncționalități în derularea programelor naționale de sănătate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)