În România anul trecut, au fost vândute peste 350.000 de mașini second-hand. Un specialist a explicat la Digi24 la ce să fim atenți pentru a nu ajunge să investim într-o astfel de mașină mai mult decât am plătit pentru ea.
În acest sens, Dan Babu, specialist mașini second-hand explică:
„Urme de uzură, care trebuie să existe pe orice mașină, și în al doilea rând, liniile acestea care se numesc lufturi, distanța dintre elementele caroseriei, trebuie să se alinieze, să existe o distanță constantă. Fix aici, în zona asta, aici începe de jos, aici se ridică și apoi intră acolo. Cel mai probabil, au fost forțate clemele.
Sub capotă, nimic nu trebuie să strălucească.
La motor, toate piesele ar trebui să aibă aceeași uzură. Dacă o piesă are o uzură mai mică, înseamnă că a fost schimbată. La motor, nu trebuie să curgă nimic în afara motorului. Adică trebuie să fie uscat și m-aș aștepta să existe urme de praf.
Porniți motorul și ascultați-l cu atenție!
Un motor trebuie să se audă rotund, cum te-ai aștepta să se audă, și să nu aibă diferențe de sunet. Și să nu se audă zgomote de metal pe metal, de metal pe plastic”, explică specialistul.
Bucureștenii care și-au cumpărat mașini la mâna a doua au propriile experiențe.
– La ce v-ați uitat, când v-ați cumpărat mașina second-hand?
– Ha, ha, ha. Dacă-mi place, la ce dracu să mă uit? La starea ei, cum arată mașina, că la kilometri nu poți să te uiți, că ești fentat din prima.
-La starea motorului, starea generală a mașinii, geamurile dacă au fost schimbate vreodată. Am mai fost atent și la cine o vinde. Până acuma, n-am luat țeapă, spune un cumpărător.
În România, cele mai vândute autoturisme la mâna a doua sunt cele germane – Wolksvagen, BMW și Audi – urmate în top de Ford și de Opel.
Pentru a diminua riscul unor defecte ascunse, atunci când vă hotărâţi să achiziţionaţi o masină second-hand, apelați la un specialist sau un service auto.