I s-a spus „fiara” pentru dăruirea din teren, dăruire dusă în câteva rânduri la extrem. Imaginea unui jucător de viteză, agresiv, mereu pus pe harţă, s-a împletit întotdeauna cu imaginea omului Lăcătuş, despre care apropiaţii spun că este exact opusul „fiarei” din teren. A făcut mare numărul 7 la echipa sa de suflet – Steaua Bucureşti. De la plecarea sa, niciun jucător nu a mai reuşit să se impună la Steaua cu acest număr pe tricou.
Mihai Marius Lăcătuş, unul dintre cei mai mari fotbalişti români, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti, s-a născut la 5 aprilie 1964, la Braşov.
A început să joace fotbal în oraşul natal, la formaţia Steagul Roşu, unde a fost legitimat în 1977. În 1981 debutează pe prima scenă a fotbalului românesc, pentru ca în 1983 să se transfere la Steaua, echipă la care activează până în 2000, cu o întrerupere de trei ani (1990-1991 la Fiorentina în Italia şi 1991-1993 la Oviedo în Spania) şi la care realizează cele mai mari performanţe din carieră.
Vasile Lăcătuş, fratele său cu zece ani mai tânăr, spune despre Marius într-un interviu că a fost întotdeauna „fiară”, indiferent unde a jucat.
„Și cu noi, pe maidan, era la fel. Dar aici n-a lovit pe nimeni. Nici pe teren n-a vrut. Marius era cel mai bun de pe stradă şi la ping pong. (…) Marius a început să joace într-un cadru organizat, la clubul din Braşov, la vârsta de 8-9 ani, înainte ca eu să mă nasc. N-am apucat să jucăm prea mult împreună. Maidanul nostru avea în stânga o râpă şi în dreapta — o alta. Dacă pierdeam mingea, alergam un kilometru după ea! Marius juca toată ziua la club. Stătea ore în şir la antrenamente. Dar când venea pe strada noastră, era sărbătoare. În ’82 a plecat la Bucureşti şi ne-am văzut tot mai rar”, îşi aminteşte fratele lui Lăcătuş.
Lăcătuş este cel mai titrat jucător din istoria clubului Steaua. Cel mai important gol din întreaga sa carieră de jucător rămâne cel marcat în poarta catalanilor de la FC Barcelona, pe data de 7 mai 1986, când Steaua obţinea cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc: câştigarea Cupei Campionilor Europeni.
Jucător de viteză, una dintre cele mai faimoase extreme drepte din ţară, Marius Lăcătuş a câştigat zece titluri de campion al României (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997 şi 1998), şase Cupe ale României (1985, ’87, ’89, ’96, ’97, ’99), trei Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987), toate cu Steaua.
A participat la trei turnee finale: CM Italia — ’90, CM Franţa — ’98 şi CE Franţa — ’96, jucând de 84 de ori în prima reprezentativă, pentru care a înscris 13 goluri. A evoluat de 414 ori în divizia A, marcând 103 goluri, iar în cupele europene de 73, marcând de 17 ori. A marcat peste 100 de goluri pentru formaţia FC Steaua Bucureşti.
Are la activ numeroase goluri şi partide memorabile. Golul din penalty de la Sevilla, cele două goluri înscrise lui Dasaev (URSS) la „Copa del Mondo” Italia 1990, care au încheiat practic cariera celebrului portar rus, două goluri marcate Portugaliei la Lisabona, în meciul câştigat cu 3-2 de echipa României, dar şi meciurile de neuitat cu Steaua anilor 1985-1989 şi confruntările decisive cu Spania şi Danemarca de la Bucureşti. La 4 decembrie 1997, cu ocazia stabilirii grupelor turneului final al CM Franţa 1998, a făcut parte din echipa Europei, care a întâlnit într-un meci amical selecţionata lumii, în contul căreia a marcat un gol.