– Ordonanţa de urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori, care îi obligă pe creditori să modifice contractele existente în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, a fost publicata vineri, 11 iunie 2010, în Monitorul Oficial
În baza ordonanţei de urgenţă, creditorii au dreptul de a percepe un comision de rambursare anticipată de maximum 1% în cazul în care perioada rămasă din contract este mai mare de un an şi de cel mult 0,5 la sută pentru perioade sub un an.
În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului numai dacă rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.
Prevederile noului act normativ se aplică atât contractelor noi cât şi celor aflate în derulare, indiferent de valoarea acestora.
Textul integral al ordonantei:
Ordonanţa de urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori