Premierul Boc a cerut Camerei Deputaţilor să finalizeze în comisie proiectul Legii pensiilor, până pe 1 septembrie

Prim-ministrul Emil Boc a declarat miercuri, 4 august, că a solicitat Camerei Deputaţilor ca până pe 1 septembrie comisia de specialitate să adopte raportul la proiectul Legii pensiilor.

El a menţionat că astfel legea ar trebui să fie adoptată înainte de întrunirea boardului FMI din luna septembrie.

Prioritatea imediată în ceea ce priveşte relaţia cu FMI este ca Legea pensiilor, aflată acum la Camera Deputaţilor, să fie adoptată înainte de boardul FMI, din luna septembrie. Din acest punct de vedere, am solicitat Camerei Deputaţilor ca până la 1 septembrie în comisie să fie finalizată forma finală a proiectului de lege, aşa cum a fost înaintat de către Guvern, iar imediat la 1 septembrie să fie pus pe ordinea de zi, astfel încât proiectul Legii pensiilor să fie aprobat de către Parlamentul României”, a declarat Boc.

În context, premierul a subliniat importanţa acestui act normativ.

Proiectul Legii pensiilor a fost adoptat deja de Senat, urmând să fie votat şi de Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Componentele de recalculare a pensiilor speciale şi evaluare a pensiilor de invaliditate prezente în Lgea pensiilor au fost deja operaţionalizate printr-o lege adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.

Referitor la acordul României cu instituţiile internaţionale de finanţare, premierul a declarat că Bucureştiul şi-a îndeplinit angajamentele asumate, astfel încât s-au creat premisele pentru ca următoarea tranşă de împrumut să fie primită de ţara noastră.

Potrivit acestuia, Guvernul urmează să adopte probabil săptămâna viitoare scrisoarea de intenţie către FMI.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata