Băncile din programul „Prima casă” îşi pot schimba clientul dacă acesta este rău-platnic

Băncile care creditează achiziţia de locuinţe în programul „Prima casă” pot să renunţe la clientul rău-platnic şi să găsească un nou client eligibil care să preia ratele, a decis Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de miercuri (31 martie 2010).

„Pentru evitarea executării garanţiilor acordate de stat, banca are dreptul să găsească un client eligibil care să preia ratele şi creditul”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Modificările aduse programului „Prima casă” dau posibilitatea să aplice pentru locuinţă şi persoanelor care anterior cererii au deţinut o casă în cotă parte, dar nu împreună cu soţul sau soţia.

„Sunt beneficiari toţi cei care, la data solicitării creditului în cadrul programului, nu au deţinut împreună cu soţul sau soţia o locuinţă. Pot să fie beneficiari şi cei care au deţinut locuinţă în cotă parte, dar nu împreună cu soţul sau soţia”, a precizat Muntean.
Totodată, au fost incluse unele reglementări necesare pentru înscrierea în cartea funciară a garanţiilor pentru construcţia de locuinţe în cadrul programului, atât în regim individual, cât şi asociativ.

Astfel, ipoteca pe locuinţa viitoare va fi în favoarea statului român reprezentat prin Ministerul Finanţelor, cu obligaţia notării prealabile a autorizaţiei de construire în Cartea funciară.
O altă modificare prevede instituirea unei ipoteci legale de rang 1 în favoarea statului român asupra terenului pe care se construiesc locuinţele, prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi instituirea unui drept de ipotecă legală de rang doi în favoarea băncii asupra terenurilor pe care se construiesc locuinţele.

De asemenea, a fost eliminată cerinţa privind asigurarea spaţiului minim, pentru beneficiarul care nu şi-a respectat obligaţia de plată a ratelor restante şi pentru care statul a efectuat plata valorii de executare a garanţiei.
Potrivit Ioanei Muntean, noua OUG a fost acceptată de premierul Emil Boc la solicitarea ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata