Monoliţii din piatră care formează ansamblul monumental megalitic de la Stonehenge au fost aleşi special pentru proprietatea lor acustică cu totul specială, întregul ansamblu funcţionând ca un veritabil „clopot” sacru, conform unui nou studiu, transmite publicaţia britanică The Independent.
Calitatea sonoră a monoliţilor folosiţi pentru ridicarea acestui monument, în perioada cuprinsă între anii 3000 î.Hr. şi 1600 î.Hr. poate explica de ce aceştia au fost transportaţi de la o distanţă de peste 300 de kilometri, din apropiere de Pembrokeshire, Țara Galilor, cu mijloace rudimentare, deşi puteau fi folosite alte stânci aflate mult mai aproape de Stonehenge.
Paul Devereux, expert în arheo-acustică şi coordonatorul Proiectului Peisaj şi Percepţie (Landscape and Perception Project), a explicat unicitatea monoliţilor de la Stonehenge pentru BBC.
„Am ajuns la concluzia că trebuie să fie ceva special cu privire la aceste roci. Altfel de ce le-ar fi transportat atâta drum, de aici (Țara Galilor), până la Stonehenge? Până acum nimeni nu s-a gândit că sunetul ar fi putut fi răspunsul”, a declarat el.
Echipa de cercetători de la Royal College of Art din Londra a încercat să descopere „ce ar fi văzut şi ce ar fi auzit” oamenii din preistorie la Stonehenge. Concluziile lor au fost publicate sub forma unui studiu în ultimul număr al revistei Journal of Time & Mind.
Cercetătorii au primit acces în cariera preistorică de piatră de la Carn Menyn, în sud-vestul Țării Galilor, de unde au fost extrase o mare parte a stâncilor de la Stonehenge. Ei au observat că dacă lovesc aceste stânci cu nişte mici ciocane se produc nişte sunete metalice, asemănătoare celor de clopot sau de gong.
„Sunt foarte multe tonalităţi diferite şi este posibil chiar şi să interpretezi o melodie bătând în aceste pietre. Noi chiar am apelat la un percuţionist care a reuşit să facă aceste pietre să cânte”, a precizat Paul Devereux.
O parte din monoliţii de la Stonehenge păstrează urme de lovire, iar unii dintre aceşti monoliţi au încă o acustică distinctă, deşi diminuată de faptul că sunt îngropaţi mai adânc în sol, în urma trecerii timpului, a mai susţinut Devereux, în urma experimentelor realizate pe rocile care compun monumentul.
Arheologul Tim Darvill, profesor la Universitatea din Bournemouth, autor al mai multor studii despre monumentul de la Stonehenge, nu a exclus posibilitatea ca aceste concluzii să fie corecte. „Nu ştim încă dacă au transportat aceşti monoliţi până aici doar pentru că sunau frumos, dar lovirea rocilor pentru a genera anumite tonalităţi reprezintă o constantă în mai multe culturi preistorice”, a susţinut el. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)