Există unele lucruri care nu se demodează niciodată. Urmărind şi analizând evoluţia impresionantă a jeanşilor, putem susţine că acest articol de îmbrăcăminte este unul dintre lucrurile care reuşesc să dăinuiască peste timp şi chiar să cucerească noi teritorii.
Chiar dacă istoria lor începe în 1853, acum, în 2014 sunt la fel de actuali şi au o răspândire mult mai largă decât în trecut.
Blue-jeanşii au încetat demult să fie apanajul muncitorilor şi cowboy-lor sau să fie un articol destinat în exclusivitate ţinutei sport. Ei au devenit o emblemă a tuturor locuitorilor planetei, de la tineri la maturi, de la sărmani la bogătaş, fiind, totodată, un accesoriu comun, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Și se pare că nimeni nu va renunţa la ei, nici măcar cei mai vestiţi creatori de modă actuali, în ale căror prezentări nu se poate să nu existe măcar un astfel de obiect vestimentar.
Pantalonii din denim au devenit o ţinută potrivită pentru orice ocazie şi purtaţi cu accesorii din cele mai diverse. De la tricouri sport la cămăşi elegante, de la adidaşi la pantof cu toc înalt, la care s-au adăugat paiete, cusături speciale, strasuri, nasturi, ace de siguranţă, texturi delavate, cu imprimeuri florale sau dungi, dantelă şi panglici colorate etc. De asemenea, pictarea acestora într-un mod elegant sau pentru un look mai extravagant, s-a înscris în tendinţele actuale.
Elemente definitorii au fost incluse de-a lungul timpului în stilul jeanşilor şi s-au folosit diferite artificii ”croitoreşti” pentru a le păstra noutatea şi impactul. Totodată, elementele originale, care definesc orice pereche de jeanşi sunt: cusăturile duble, fiecare designer creându-şi astfel o marcă, eticheta, iniţial făcută din piele, nasturii şi capsele reprezentând, de asemenea, marca producătorului.
Potrivit unor specialişti, cuvântul ”denim” provine de la franţuzescul ”serge de Nimes”, o ţesătură care se fabrica în oraşul Nimes din Franţa. ”Serge de Nimes” era cunoscut, totodată, şi în Anglia, înainte de sfârşitul secolului al XVII-lea. O altă ţesătură cunoscută sub numele de ”jean” a existat în acelaşi timp. Materialul textil era o combinaţie de bumbac, in şi/sau lână, şi acestui material fabricat în Genova, i se spunea ”genese”. Este evident că numele ţesăturii provenea de la locul de origine.
După câte se pare, acesta era destul de popular, fiind importat în Anglia în cantităţi mari în timpul secolului al XVI-lea. Prin secolul al XVIII-lea, ţesătura era realizată în întregime din bumbac, fiind folosită la realizarea unor articole de îmbrăcăminte pentru bărbaţi, având o mare durabilitate, chiar şi după mai multe spălări.
Popularitatea denimului era, de asemenea, în creştere. Era mai rezistent şi mai scump decât ”jean-ul”, şi chiar dacă cele două ţesături erau similare într-un fel, existau diferenţe majore între ele: denimul era făcut dintr-un fir albastru şi unul alb; celălalt era realizat din două fire de aceeaşi culoare.
Odată cu trecerea peste Atlantic, a denimului, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, fabricile de textile din America au început să producă ţesătura la scară mică, mai mult ca o măsură de a deveni independente de producătorii străini, în speciali englezi. Cercetările arată că în America secolului al XIX-lea, cele două ţesături erau foarte diferite. Ele se deosebeau şi prin modul de utilizare: denimul, era rezervat hainelor de lucru, acolo unde era nevoie de durabilitate şi confort, celălalt era destinat celor care nu desfăşurau o muncă brută.
De aici, putem spune că începe istoria jeanşilor. În 1847, pe când se afla la New York, Levi Strauss, născut la 26 februarie 1829, în Buttenheim, Germania, s-a implicat în afaceri cu postavuri.
Declanşarea Goanei după Aur l-a făcut să părăsească New York-ul. Și-a deschis, în California, un magazin cu unelte pentru mineri, dar printre produsele comercializate a adus şi un balot de pânză foarte rezistentă. Vizita unui comerciant care-i spune că ar trebui să croiască pantaloni din această pânză, utili celor care căutau aur, l-a pus la treaba.