Fiecare dintre noi a trecut cel puţin o dată prin perioade în care a întâmpinat probleme cu somnul. Insomnia reprezintă o afecţiune din ce în ce mai des întâlnită în ziua de astăzi în societatea contemporană şi are mai multe cauze. Nu toate perioadele din viaţa noastră sunt liniştite, ci mai există şi situaţii stresante, presante, din familie sau de la locul de muncă prin care trecem şi care determină schimbarea programului de somn.
Există numeroase remedii alopate pe piaţă care tratează insomnia, medicamente denumite generic somnifere sau care ne „liniştesc„ şi ne relaxează corpul şi mintea din toate punctele de vedere. Dar de ce să nu apelăm şi la remedii naturiste, pe care le foloseau cu succes moşii şi strămoşii nostri şi care dau efecte garantate cu puţine efecte adverse?
- Cauzele şi efectele insomniei
De ce nu pot să dorm? Această întrebare ne macină ori de câte ori trecem printr-o perioadă dificilă şi nu ne putem găsi liniştea şi nu ne putem odihni pe timp de noapte. Un adult are nevoie în genere de şapte ore de somn pe noapte pentru a putea funcţiona din toate punctele de vedere corect în următoarea zi. Dar insomnia este duşmanul cel mai de temut al somnului liniştit.
Cauzele sunt numeroase, şi depinde de fiecare om în parte. Spre exemplu, unii oameni suferă de insomnii în perioada în care renunţă la fumat, alţii au parte de insomnii atunci când încep o dietă de slăbit, în vreme ce alţii pur şi simplu sunt măcinaţi de probleme presante de la muncă, din familie, îi aşteaptă un eveniment major precum un examen important, o nuntă, un botez sau o aniversare importantă, etc.
De asemenea, lipsa unui program riguros de masă şi de odihnă dar şi absenţa mişcării fizice contribuie la apariţia insomniilor. Mai mult decât atât, orele pierdute seara în faţa televizorului sau a calculatorului contribuie la apariţia insomniilor deoarece aceste activităţi efectiv ne „prind„ în capcană şi timpul zboară mai repede decât credem, iar până să ne dăm seama, deja este ora două sau trei dimineaţa.
Cauzele sunt numeroase, iar efectele aşijderea. Nopţile nedormite îşi pun amprenta asupra sănătăţii noastre fizice şi psihice. Nu ne mai putem concentra aşa cum trebuie la job, suntem nervoşi, irascibili, neatenţi, consumăm foarte multă cafea, devenim agitaţi, iar insomniile ne afectează grav sănătatea dacă acestea durează foarte mult timp.
Aşadar, tulburările de somn, insomniile, ne cresc tensiunea arterială, slăbesc inima, ne îngraşă, dereglează hormonii, favorizează depresia, afectează activitatea creierului, şi lista poate continua. Astfel, un program alocat dormitului în mod normal la adulţi ar trebui să se încadreze în intervalul 7 -9 ore. Nici dormitul prea mult nu este bun, iar tulburările de somn, de orice natură ne afectează inima, creierul, greutatea, pancreasul şi sistemul imunitar.