Leul va rămâne pe un trend de depreciere faţă de moneda europeană în perioada următoare, în contextul economic actual, în condiţiile în care majoritatea monedelor din Europa Centrală şi de Est au căzut dramatic, săptămâna trecută, faţă de euro, în timp ce francul elveţian a câştigat încrederea investitorilor, sunt de părere analiştii companiei X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj din zonă.
‘În ultima zi a săptămânii trecute, leul a trecut de nivelul de rezistenţă situat la 4,1950 lei pentru un euro, nivel pe care l-a mai testat recent, încheind şedinţa de vineri (4 iunie 2010, n.r0 la 4,2001 lei pentru un euro (…) conform elementelor de analiză tehnică, odată depăşită această rezistenţă, cel mai probabil este că leul să se menţină pe acest trend de depreciere, dacă nu apar alte elemente economico-financiare majore sau intervenţii ale Băncii Naţionale’, a declarat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.
Potrivit specialiştilor companiei, majoritatea monedelor din Europa Centrală şi de Est s-au depreciat puternic în cursul săptămânii trecute faţă de euro, monedă care, la rândul ei, s-a prabuşit în faţa dolarului american (sub 1,2 USD pentru un euro), ajungând până la nivelul din 2006.
Pe de altă parte, încrederea în francul elveţian cunoaşte o apreciere importantă, fiind singura monedă din Europa care s-a apreciat considerabil (2,24 la sută) în ultima săptămână comparativ cu euro ‘arătând astfel că mulţi investitori consideră că, în perioada actuală, e mai sigur să fii în afara Uniunii Europene, fapt susţinut şi de stabilitatea înregistrată de rublă şi de lira turcească’, apreciază analiştii X-Trade Brokers.
Tot aceştia consideră că deprecierea leului are efecte benefice pentru exportatori şi consecinţe dramatice pentru cei care au contractate credite în euro, în special pe fondul actual al reducerii veniturilor angajaţilor şi scăderii încasărilor, în cazul firmelor.
‘În ceea ce priveşte România, în situaţia în care este economia în prezent, nu exista soluţii uşoare, indiferent cine se află la guvernare. Axarea doar pe reducerea cheltuielilor, fără un focus constant pe creşterea veniturilor este însă păguboasă indiferent dacă vorbim despre bugetul unei familii, al unei firme sau al statului. În cazul României, ‘la loc de frunte’ ar trebui să se afle preocuparea privind creşterea veniturilor prin susţinerea IMM-urilor prin toate mijloacele posibile (…)’, explică Victor Safta.
Obiectivele locale de business prevăd atingerea unui volum de tranzacţii de minim 800 milioane euo pe lună până la sfârşitul anului în curs.