Bertrand Tavernier – regizor, scenarist și producător francez – este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes a Bucarest (24 -30 octombrie), care îi va dedica o retrospectivă, informează un comunicat al organizatorilor transmis luni.
Regizorul se întoarce în România la aproape 20 de ani după ce a filmat aici una dintre primele producții străine cu buget mare de după Revoluție, „Căpitanul Conan”, în care joacă mai mulți actori români, printre care și principele Radu.
Laureat al Premiului de regie la Cannes, câștigător al Ursului de Aur, al premiului BAFTA și al mai multor trofee Cesar, cineastul va susține pe 30 octombrie un masterclass pentru studenții la cinema și iubitorii de film.
În cei peste 40 de ani de carieră, Bertrand Tavernier a regizat peste 30 de lungmetraje, a fost selecționat de cinci ori la Festivalul de la Cannes și nominalizat de circa 20 de ori la premiile Cesar.
Cinefil împătimit, Bertrand Tavernier a început să scrie despre filme încă din adolescență, în special despre cele hollywoodiene, aducând în atenția publicului francez cinema-ul american. Scriind pentru publicații precum „Positif” și „Cahiers du cinema” și lucrând ca ofițer de presă pentru diverse filme, i-a întâlnit pe unii dintre marii regizori ai vremii.
A lucrat cu actori precum Isabelle Huppert, Romy Schneider, Jane Birkin, Sophie Marceau, Jean Rochefort, Nathalie Baye sau Tommy Lee Jones. A câștigat Premiul de regie la Cannes, în 1984, cu „Un dimanche a la campagne”, și a obținut trofeul BAFTA pentru cel mai bun film străin cu „La Vie et rien d’autre” (1990). „‘Round Midnight” (1986), despre saxofonistul Lester Young și pianistul Bud Powell, a câștigat Oscarul pentru muzica lui Herbie Hancock.
Pentru „Căpitanul Conan/ Capitaine Conan” (1996), Tavernier a făcut prospecții în România în 1994 și a filmat în anul următor, cu o echipă parțial românească. O parte din ea va lua parte la prima proiecție de gală a peliculei în România. Dramă plasată în Primul Război Mondial spune povestea unui grup de soldați ieșiți din închisorile militare, condus de un căpitan care își duce propriul război, cu propriile reguli, pe frontul din Balcani, la București. În film apare și principele Radu, în rolul unui inspector.
Filmul i-a adus lui Tavernier un Cesar pentru regie iar actorului Philippe Torreton, unul pentru interpretare.
Ediția a cincea a Les Films de Cannes a Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop, în parteneriat cu Institutul Francez din București și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Ministerului Culturii, Primăriei Sectorului 1 și al Institutului Cultural Român.
Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independența Film, Asociația Macondo, Transilvania Film, Parada Film, Digital Cube, InterCom Film, Clorofilm și Voodoo Films. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)