AGERPRES: Parlamentul European a adoptat anul trecut un raport care solicită din nou autorităţilor române o anchetă independentă pentru elucidarea alegaţiilor legate de presupusa existenţă a unor închisori secrete ale CIA pe teritoriul României. Credeţi că se va da curs acestei solicitări?
Renate Weber: Nu, nu cred, pentru că de ani de zile se poartă aceste discuţii, de ani de zile răspunsul Bucureştiului a fost întotdeauna ‘nu avem ce să vă arătăm, nu avem ce să facem’, deşi eu nu înţeleg de ce, cu ce ar deranja o anchetă independentă, făcută de parchet. Ei au totuşi mijloacele de a face asta.
Cu ce ar deranja? Pentru că, până la urmă, în momentul în care spui ‘Nu, noi suntem foarte curaţi’, e bine să şi poţi să demonstrezi asta. Nu e vorba aici de vinovăţie, nevinovăţie, dar, când alegaţiile astea există de atâta timp, ar fi bine să putem să le îndepărtăm, mai ales că aţi văzut ce s-a întâmplat în Polonia, s-a rostogolit efectiv, dar în ani de zile, nu uitaţi, e ca un bulgăraş mic, mic, mic, de la un mic fulg a început, şi acum e ditamai bulgărele, se face om de zăpadă din el, când tu ai inclusiv în acest moment astfel de informaţii, de sume de bani, care au fost date, care au fost transmise, în ce servietă, ş.a.m.d.
Deci mai bine am face noi ceea ce ar trebui să facem ca să arătăm că suntem foarte în ordine, decât să treacă timpul şi să ne facem de râs după aia că apar ştiu eu ce informaţii. Nu ştiu dacă apar, dacă pot să apară, ştiu că întotdeauna răspunsul pe care noi l-am dat a fost cumva aşa, superficial, poate că ar fi fost bine să avem o adevărată investigaţie care să clarifice lucrurile.
AGERPRES: Dacă este să vă analizaţi actualul mandat în Parlamentul European, care aţi spune că sunt principalele dumneavoastră realizări? Ce aţi trece la capitolul nereuşite?
Renate Weber: Eu cred că reuşitele ţi le analizezi nu în funcţie de un calcul contabil al tuturor rapoartelor pe care le-ai făcut, ci în funcţie de încărcătura pe care o poartă lucrurile pe care le-ai făcut. De exemplu, ACTA. Când am aflat prima dată de ACTA, am aflat încă de prin 2008, dar pe urmă, când în mandatul acesta a devenit subiectul foarte fierbinte, grupul meu politic nu era împotriva ACTA.
Grupul liberal, grupul ALDE, era contemplativ, mai ales că aveam comisarul liberal cel care negocia ACTA. Şi am fost două persoane, eu şi cu o colegă din Olanda, care efectiv ne-am asumat o bătălie, în condiţiile în care niciuna din noi nu era în comisia INTA, şi am reuşit să schimbăm în întregime politica grupului, nu numai linia de vot atunci când a fost cazul, dar politica grupului în sensul de ieşirile publice ale fiecăruia din grup. Din punctul meu de vedere asta a fost o foarte mare reuşită. Deci noi am reuşit să facem, dar numai eu ştiu câtă muncă a însemnat, ca acest grup să nu-şi susţină comisarul, comisarul liberal care negociase acest acord. Mie mi se pare că a fost o foarte mare reuşită.
Apoi, cu foarte multă mândrie, nu văd de ce nu aş spune asta, de foarte multe ori am pus pe agenda publică şi pe agenda Parlamentului chestiuni care au ţinut într-adevăr de libertatea de mişcare a românilor şi mai ales de accesul pe piaţa muncii. Dacă o să vedeţi toate dezbaterile care au avut loc în mandatul acesta, de exemplu, veţi vedea că de fiecare dată nu numai că am fost acolo, dar întrebările pe care eu le-am pus au primit răspunsuri de la comisari. Sigur că nu poţi să dărâmi munţii de unul singur, dar important cred că este să poţi să canalizezi suficientă susţinere şi întotdeauna am avut parte de foarte multă susţinere din partea grupului liberal şi nu numai.
Şi colegii din alte ţări, din grupuri din care nu sunt dintre cele cu care colaborăm, dar pe temele acestea am avut întotdeauna susţinere şi de la colegii din PPE, şi de la colegii socialişti sau de la Verzi. E o reuşită, în sensul în care vocea dominantă a Parlamentului în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor români şi bulgari a fost cea care concorda cu vocea mea. A fost o voce raţională şi de susţinere. Nu e puţin lucru, că mulţi dintre ei provin din guverne unde atitudinea era mult mai ostilă.
Vorbeaţi de raportul acesta cu standardele cu presa… A fost şi acesta o foarte mare victorie. Eu l-am iniţiat, eu l-am propus şi a durat mai bine de un an de zile până să-l obţină Comisia LIBE pentru că, de fapt, Comisia de cultură, care era condusă de o doamnă de la PPE, doamna Doris Pack, pur şi simplu în şedinţă le-a spus ‘Noi trebuie să îl luăm ca să îl omorâm’, pentru că se temeau foarte tare că statele vor fi arătate cu degetul pe ce standarde au. Şi a durat un an de zile această bătălie să reuşesc să înlătur Comisia de cultură, să fie la noi la LIBE, pentru că pe mine mă interesa din perspectiva libertăţilor fundamentale. Asta a însemnat Conferinţa Preşedinţilor, acolo s-a decis până la urmă, nu ne-am înţeles între noi şi a durat mult. După aceea l-am obţinut pentru Comisia LIBE, l-am preluat şi am avut foarte multă susţinere din partea colegilor.
Mai interesant a fost altceva, în acelaşi timp, în paralel, ştiţi bine că doamna comisar Neelie Kroes făcuse un grup la nivel înalt, păi grupul acela la nivel înalt nu avea nicio intenţie să facă mai nimic, poate că avea ceva, dar nu ştiu ce, ceva foarte subţire. M-am întâlnit cu grupul, nu o dată, ca până la urmă să văd că – întrucât raportul nostru are un anume ‘timing’: se face proiectul, după aceea vin amendamentele, până se votează durează – pasaje întregi din raportul meu le-au luat şi le-au pus în raportul lor. Din punctul meu de vedere este tot o victorie în sensul în care te-am făcut să accepţi linia mea de gândire. Câtă vreme interesul este să avem o presă care să fie lăsată să fie independentă; independenţă totală nu mai există în ziua de astăzi, dar măcar să nu existe presiunea asupra ei, adică noi să luptăm cu chestia asta, e bine dacă putem să ne unim eforturile.
Am negociat acel raport, pentru că am fost ‘shadow’, despre care acasă s-a tot scris, pe povestea cu ridicarea vizelor, cu Statele Unite şi m-am şi mirat de ce am văzut acasă pentru că ştiam care este realitatea în raport. Însă, în acelaşi timp, negociind raportul şi acordul comercial cu Canada, am convins toţi colegii şi toate grupurile politice m-au susţinut să punem în raportul Parlamentului European condiţia ca în viitorul cel mai apropiat Canada să scoată vizele pentru România şi Bulgaria, pentru că numai noi am mai rămas practic cu ele.
Nu demult am avut o discuţie cu cei de la Comisie care au iniţiat legislaţia cu privire la prezumţia de nevinovăţie şi unde mi-am dat seama de intenţiile bune, dar ştiţi că diavolul e ascuns în detalii, şi la un moment dat erau nişte lucruri acolo… de nu mi-a venit să cred. În prima discuţie pe care am avut-o, şi am avut susţinerea absolut tuturor colegilor din LIBE, am zis clar ‘Nu, aşa ceva eu nu pot să accept. Aşa ceva este sub standardele pe care le prevede Carta Europeană, deci vreau neapărat să consultăm Agenţia de Drepturi Fundamentale, să cerem opinia serviciului nostru juridic’.
După care m-am întâlnit cu domnii de la Comisie şi au plecat de la mine spunând: ‘Vai de mine, dar asta este o mare greşeală. Aveţi dreptate, dar nu asta am vrut noi să facem… Dar o putem corecta, că de aceea facem legislaţie împreună’. Şi o să spuneţi, dar sunt astea succese? Da, eu zic că sunt. Pentru că sunt lucruri de substanţă care ne afectează pe fiecare dintre noi. (…)
Tot la capitolul reuşite, am tot fost în legătură cu studenţii noştri din Marea Britanie, care au trecut prin chestiunea aceea absolut îngrozitoare, când ştiau clar că se pot califica pentru acele împrumuturi care să le asigure posibilitatea de subzistenţă şi, peste noapte, literalmente, au fost excluşi. Am stat şi am făcut un întreg dosar şi o întreagă analiză şi în final am cerut comisarei Reding, dar şi lui /Androulla/ Vassiliou şi lui /Laszlo/ Andor să înceapă nişte investigaţii şi procedură de infringement. Eu am trimis această solicitare dimineaţa, cu înştiinţarea către presă ş.a.m.d., şi în aceeaşi zi a trimis şi MAE o astfel de solicitare. Poate că a fost o coincidenţă, dar poate că am impulsionat cumva această coincidenţă.
Nereuşite… nu ştiu dacă e vorba de nereuşite, dar e vorba de faptul că ai fi vrut mai mult, dacă mă întrebaţi pe guvernanţa Schengen… Având în vedere cu ce a venit Comisia, ce am vrut eu să scot, să ajut să avem mai mult, da, sigur că la sfârşit m-am uitat, aşa, cu multă tristeţe. Ce am adoptat în final este mult mai bine decât ce exista înainte, dar e departe de ce mi-am dorit eu. Neintrarea noastră în Schengen, ştiu că nu era la mine posibilitatea, dar nu am cum să nu o văd, nu am cum să nu mă identific cu România care nu are această şansă şi evident că mă doare foarte tare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)