Aflat la vârsta pensionării, un bătrân din localitatea sălăjeană Ortelec se relaxează făcând viori apreciate de instrumentiştii locali, după ce a învăţat de unul singur să „croiască” sensibilele instrumente muzicale, cu răbdare şi pasiune. Diagnosticat în urmă cu câţiva ani cu boala Parkinson, Gheorghe Grec îşi ignoră suferinţa şi soţia ce îl cicăleşte uneori că neglijează treburile gospodăriei, urmându-şi pasiunea de lutier, asemeni celebrilor săi înaintaşi Stradivarius, Amati sau Guarneri, despre care a citit în cărţile împrumutate de la biblioteca din sat.
„Asta a fost ambiţia mea: să fac o vioară care să depăşească alte viori şi am reuşit. N-am vrut să rămân numai cu ambiţia”, spune bătrânul.
Deşi aparţine, cel puţin din punct de vedere administrativ, de oraşul Zalău, Ortelec este şi astăzi doar un sat, aşa cum a şi fost până în 1945, an în care a devenit cartier al municipiului reşedinţă de judeţ. Numele localităţii provine de la cetatea care s-a aflat în zonă, şi înseamnă în limba maghiară „domeniul cetăţii”, de la cuvintele ungureşti „var” — cetate şi „telek” — domeniu. Printre cele câteva sute suflete ce formează micuţa comunitate din Ortelec, Gheorghe Grec nu este omul care să atragă atenţia asupra sa. Modest, mai degrabă retras, se luminează la faţă doar când aduci vorba despre viorile la care lucrează cu meticulozitate şi pasiune.
În vârstă de 72 de ani, meşterul de viori a fost o viaţă întreagă, aşa cum chiar el mărturiseşte, „dogar la ILF”, sau în traducere liberă tâmplarul bun la toate la fosta Întreprindere de Legume Fructe din perioada comunistului. De câţiva ani, suferă de o boală incurabilă, Parkinson, ceea ce nu-l împiedică să lucreze în continuare la viorile sale dragi. Tratează tremurul mâinii cu nonşalanţă şi spune că munca îl ajută să mai uite de boală. Uneori, chiar se amuză de unul singur atunci când pune dalta pe lemn şi mâna sare singură în altă parte decât cea dorită. De-a lungul timpului, să tot fie vreo 30 de viori făcute în micul atelier din Ortelec, multe dintre ele ajunse în mâinile unor instrumentişti locali, care le apreciază pentru calitatea lor şi, de ce nu, pentru preţul mic.
„Ultima am dat-o cu 400 de lei. Poate că ar fi meritat mai mult, dar aveam nevoie de bani„, afirmă resemnat Gheorghe Grec.
Printre cei care au cumpărat şi utilizează viori de la Gheorghe Grec se numără în special instrumentişti din Zalău, precum Adrian Sabău, profesor de vioară la Liceul de Artă „Ioan Sima” şi membru al Ansamblului folcloric „Meseşul” sau Ștefan Iorga, profesor la Școala Populară de Artă şi component al Ansamblului folcloric „Porolissum”.
„Am cumpărat în urmă cu un an o vioară de la Gheorghe Grec. E un instrument bun, făcut corect, dintr-un lemn sănătos, cu un sunet bun pentru muzica folclorică şi la un preţ accesibil. Eu cânt cu ea la ansamblul folcloric”, susţine Adrian Sabău.
Bătrânul a ajuns de la tâmplărie şi reparaţii de butoaie la viori pentru că a vrut să le facă un instrument pentru cântat copiilor săi, conform propriilor sale explicaţii: „Când erau mai mici, băieţii îşi doreau o vioară, aşa că m-am apucat să construiesc una mai mică, pentru copii. Aşa am început. Mai apoi am mai făcut una mai mare, pentru un vecin”. Despre modul de construcţie a unui instrument muzical, altfel pretenţios, a învăţat de unul singur, citind cărţi de specialitate găsite la biblioteca din Ortelec, precum „Vioara şi constructorul ei”, lucrare apărută în anii ’60 la Editura Muzicală.