În ultimii ani ai vieții a publicat săptămânal „Cronica mizantropului” (începută în „Adevărul literar”, în 1937, și continuată în „Jurnalul literar” din 1939), rubrică de mini-eseuri de artă și literatură, găzduită de „Contemporanul”, și este profesor onorific la Facultatea de Filologie din București. A fost ales, în 1946, deputat în primul parlament de după război, mandatul său va fi reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârșitul vieții.
Debutul editorial îl reprezintă monografia „Viața lui Mihai Eminescu” (1932), lucrare care atrage atenția, între alții, și a lui Garabet Ibrăileanu, impunându-l ca pe un nume în rândul exegeților eminescologi. Seria monografiilor continuă cu „Opera lui Mihai Eminescu” (în cinci volume, 1934-1936), „Viața lui Ion Creangă” (1938), „Nicolae Filimon” (1959) și „Gr. M. Alexandrescu” (1962). Câteva dintre aceste studii preced opera sa fundamentală, monumentala lucrare „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941).
Incursiune impresionantă, prin volum și aport critic, istoria literaturii în viziunea călinesciană devine un roman al literaturii ce se impune prin unitate și prin originalitatea scriiturii. Alături de monografiile anterioare, acest grandios studiu este întregit de considerații de critică, estetică și teorie despre ideologiile literare de-a lungul timpului.
Criticul și istoricul literar George Călinescu se dovedește a fi și un talentat romancier, manifestând predilecție pentru mediul citadin.
Romanele „Cartea nunții” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Bietul Ioanide” (1953) și „Scrinul negru” (1960) atestă virtuțile unui prozator de excepție, cu vocație de caracterolog, și pun în practică propriile idealuri estetice și idei de critică literară. De altfel, căutările sale estetice, deși manifestate nesistematic, s-au regăsit în volume ca „Principii de estetică” (1939), „Estetica basmului” (1965) sau „Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică” (1946-1947). Dramaturgia lui Călinescu este ilustrată de piese ca „Șun sau Calea neturburată. Mit mongol” (1943) sau de cele reunite în volumul de „Teatru” (1965).
George Călinescu a publicat și volume de versuri („Poezii”, 1937 și „Lauda lucrurilor”, 1963); a tradus integral poezia lui Horațiu și versiuni din literatura străină („Un om sfârșit” de Giovanni Papini, etc.). A fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948. A murit la 12 martie 1965, la București. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)