- Columna lui Traian
Ideea unei copii a Columnei în România a reprezentat un punct de interes pentru cărturarii şi oamenii de cultură din secolul al XIX-lea. S-au remarcat eforturile făcute de Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Al. Tzigara-Samurcaş, însă clasa politică a vremii nu a susţinut proiectul.
Istoricul muzeului notează că un merit de necontestat în realizarea copiei Columnei l-a avut arheologul Emil Panaitescu, în perioada 1934-1939, când era director al Școlii Române din Roma. În urma unor memorii adresate Academiei, Ministerului Instrucţiunii Publice, Ministerului de Finanţe şi Parlamentului, acesta reuşeşte să obţină finanţare. Lucrările de reproducere a coloanei s-au făcut în vreme de război de meşteri de la Vatican, sub supravegherea lui Francesco Mercatalli.
Început în anul 1939, fusul a fost finalizat în 1940, iar soclul în 1943. Emil Panaitescu a urmărit executarea mulajelor, iar calitatea lucrării a fost verificată de o comisie formată din Guido Galli, directorul tehnic al muzeelor pontificale, Italo Gismondi, arhitect, Giuseppe Lugli, arheolog şi Virgil Vătăşianu, istoric de artă.
Al Doilea Război Mondial şi cortina de fier instaurată în Europa au făcut ca mulajele după reliefurile Columnei să ajungă în ţară cu mare întârziere, ele fiind până atunci adăpostite în subsolurile Muzeului Lateran, ale Forului lui Traian şi în depozitele Palatului Expoziţiilor, la Roma.
Din raportul lui Emil Panaitescu, directorul Școlii Române din Roma între anii 1929-1940, menţionat ca ministru al României la Roma, reiese că Statul român a plătit pentru copia Columnei 769.000 lire din care 211.881,90 lire în 1939.
După numeroase demersuri şi tratative diplomatice, pentru care un rol deosebit l-au jucat academicienii Constantin Daicoviciu, Virgil Vătăşianu, Emil Condurachi şi amabasadorul României la Roma, Cornel Burtică, Columna a ajuns în ţară în iunie 1967, intrând în patrimoniul Muzeului Satului (vechiul Palat al Poştei nu era încă transformat în muzeu de istorie). Apoi, copia columnei a fost expusă la Muzeul de Istorie a Partidului Comunist şi a avut un număr impresionant de vizitatori din întrega ţară.
În curtea interioară a vechiului Palat al Poştelor s-a construit, după un proiect al arhitectului Nicolae Rădulescu, un corp de clădire modern, cu destinaţia Lapidarium, din beton armat şi sticlă, cu acoperişul în formă de stea, având accesul din holul central. Clădirea lapidariului a fost destinată copiei Columnei lui Traian. O subpantă, care permite expunerea pe două niveluri, face din această zonă, cu o suprafaţă de expunere de 1.700 mp, un loc propice pentru prezentarea pieselor de muzeu.
Venind din holul central, vizitatorul observă baza coloanei şi primele scene de pe fusul monumentului (scenele 1-6). Un spaţiu central, adâncit faţă de nivelul inferior, permite accesul la soclul monumentului şi la reliefurile 7-19, expuse de jur-împrejur. Reprezentanţii muzeului evidenţiază că pe columnă nu pot trece neobservate reliefurile nr. 17 — lupta de la Tapae din 101 şi portretul regelui Decebal; reliefurile 64, 65 cu scena păcii de la sfârşitul primului război (anul 102), relieful 85 cu podul construit peste Dunăre în anii 103-104 de Apollodor din Damasc, relieful 102 cu scena tragică a împărţirii ultimelor rezerve de apă în munţi şi a apărării disperate a vetrei strămoşeşti de către daci; scena 122 reprezintă capturarea tezaurelor dacice de către romani, iar scenele 116 şi 117 înfăţişează sinuciderea lui Decebal şi cea în care capul regelui dac îi este prezentat lui Traian—act confirmat de inscripţia ofiţerului Tiberius Claudius Maximus, descoperită la Philippi, al cărei mulaj se găseşte şi el în lapidarium.
La nivelul superior al lapidariumului se află monumente de piatră din epoca elenistică (decrete, piese arhitectonice, reliefuri votive), romană (inscripţii şi reliefuri funerare şi votive, statui şi piese arhitectonice), romano-bizantină (inscripţii, piese arhitectonice) şi feudală (pisanii, inscripţii funerare, coloane), toate descoperite pe teritoriul României.
În cadrul expoziţiilor permanente ale muzeului (care vor fi deschise publicului în totalitate odată cu finalizarea reparaţiilor capitale), o importanţă deosebită o poartă şi secţiunea Tezaur, împărţită în Apahida (trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor) şi Tezaurul de la Pietroasa (”Cloşca cu puii de aur”).
Pe măsură ce lucrările de consolidare vor avansa, expoziţia istorică permanentă va fi redeschisă, segment cu segment — informează reprezentanţii muzeului pe site-ul instituţiei. În cadrul expoziţiilor temporare, în fiecare lună este nominalizat un exponat. În luna martie, este expusă o piesă excepţională de cult — un altar descoperit în aşezarea preistorică cucuteniană de la Truşeşti — Țuguieta (judeţul Botoşani).
În plus, în prezent, poate fi vizitată ”Expoziţia Aurul şi argintul antic al României”, deschisă până la 23 aprilie 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)