Dacia accelerează intrarea în era electrică. Producătorul auto a anunțat un plan ambițios ce include patru modele complet electrice până în 2030 și un nou crossover hibrid, Striker, cu un preț sub 25.000 de euro. Prima mașină electrică va fi lansată chiar anul acesta, având un preț de sub 18.000 de euro.
Detaliile strategiei au fost prezentate de Katrin Adt, noul CEO al Dacia, în cadrul evenimentului futuREady de luni, 10 martie. Potrivit informațiilor publicate de Zf, planul vizează electrificarea a două treimi din vânzări și consolidarea prezenței pe segmentul C, de la o cincime la o treime din totalul unităților comercializate.
Patru modele electrice și o țintă ambițioasă
Foaia de parcurs a companiei prevede lansarea a patru vehicule 100% electrice până în 2030. „Obiectivul este să avem o ofertă de vehicul electric în fiecare segment”, a declarat Katrin Adt în cadrul unei mese rotunde cu presa internațională. Primul pas este un model de segment A, care va fi construit pe platforma RGEV Small a Grupului Renault și va fi produs în Slovenia. Prețul acestuia va fi sub 18.000 de euro, iar clienții nu vor avea mult de așteptat. „Vom vedea primele comenzi anul acesta, înainte de sfârşitul anului”, a confirmat CEO-ul Dacia.
Striker, un crossover de cucerire sub 25.000 de euro
Pe lângă ofensiva electrică, Dacia a dezvăluit și Striker, un crossover hibrid de segment C care va fi lansat oficial în iunie, cu un preț sub 25.000 de euro. Compania estimează vânzări anuale între 100.000 și 150.000 de unități pentru acest model. Katrin Adt a respins ideea că noul vehicul ar putea canibaliza vânzările modelelor Jogger sau Bigster. „Sunt produse atât de diferite, cu utilizări diferite. Jogger-ul este un 7 locuri, între segmentele B şi C, pe baza Sandero. Striker este un adevărat vehicul de segment C. Scopul este ca Striker să fie un instrument de cucerire”, a explicat Adt. Aceasta a adăugat că Bigster și Striker vor avea prețuri similare, dar propuneri diferite, refuzând să le ierarhizeze: „Nu avem un flagship. Avem două oferte specifice pe segmentul C.”
Rețeta Dacia: Fără discounturi și cu loialitate record
Întrebată despre posibilitatea de a atinge un milion de unități vândute anual, Katrin Adt a subliniat că Dacia nu urmărește volumele cu orice preț, ci un model de business sănătos. „Reţeta noastră magică este că vindem fără niciun discount. Avem cele mai ridicate valori reziduale din industrie, cu 10 puncte peste media competitorilor. Dacă alergi după volume, trebuie să iei de la altcineva. Dai discounturi, valoarea reziduală scade şi tot acest business sănătos este pus în pericol. Nu vom face niciodată asta”, a afirmat șefa companiei. Strategia pare să funcționeze, Dacia depășind pragul de 10 milioane de vehicule vândute global de la lansarea Logan în 2004. Brandul se bucură de o rată de loialitate de peste 70% și atrage aproximativ 65% clienți noi din afara Grupului Renault.
De ce se mută producția din România
Primul model electric Dacia nu va fi produs la Mioveni, ci în Slovenia. Sursa citată menționează că politica Guvernului de la București de a taxa marile companii cu impozitul minim pe cifra de afaceri a contribuit la pierderea unei producții de cel puțin 2 miliarde de euro pentru economia locală. Această decizie afectează potențiala creștere a PIB-ului și a numărului de angajați în industria auto din România. În timp ce producția de la Mioveni s-a stabilizat în ultimii ani la circa 300.000 de mașini pe an, Dacia își extinde capacitățile de producție în Turcia și Slovenia, pe lângă fabricile deja existente în România, Maroc și China.
Sursa: Zf
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportGigi Becali vede finalul erei sale după 1-3 cu UTA, iar FCSB cade pe locul 4 după a doua înfrângere la rând
GetPonyParbrizul lipit îți poate salva viața la răsturnare. Mașina cere între 15 minute și 3 ore până la plecarea sigură după înlocuire
BravonetLaurette avertizează femeile despre riscurile aquafillingului, după ce a lipsit un an din viața fiicei ei
LylaOMS recomandă sub 5 grame de sare pe zi. Pâinea și mezelurile sunt principalele surse de sare ascunsă care depășesc limita
Revista IoanaZahărul brun se întărește, iar biscuiții se înmoaie în cămară din același motiv
News24FCSB pierde cu UTA Arad, 1-3 la Târgoviște, și coboară pe locul patru după a doua înfrângere la rând în Superligă



