Liderul social-democraților români (PSD), Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, care probabil va prelua funcția de prim-ministru în luna mai în cadrul protocolului coaliției de guvernare, a susținut că o impozitare „atât de scăzută” a capitalului nu mai poate continua în România și a dat asigurări că un amendament în acest sens va fi introdus în Parlament de către partidul său.
Întrebat despre propunerea de reducere a contribuției la sistemul public de pensii (CAS) de la 25% la 20%, parafată de partenerii de guvernare ai social-democraților – Partidul Național Liberal (PNL) – Ciolacu a spus că susține, în principiu, o impozitare mai mică a muncii, dar, în același timp, nu se mai poate continua cu o impozitare a capitalului atât de scăzută cum este în România.
„Nu putem continua cu o impozitare a muncii de 45% (asigurări sociale, asigurări de sănătate și impozit pe venit), dar nici nu putem continua cu o impozitare a capitalului atât de scăzută cum este în România. Dacă vrem să ajungem la o economie ca cea a Germaniei, trebuie să vedem exact care sunt principiile (unei astfel de economii ). Înțeleg aceste propuneri, sunt de acord cu ele, sunt ferm convins că, totuși, grupul parlamentar al PSD va veni cu un impozit pe capital care să creeze un echilibru corect”, a declarat președintele PSD, citat de Economica.net.
Sursa – www.romania-insider.com
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyUn compromis european ar permite vânzarea unor mașini noi cu motor termic după 2035
BravonetDavid Fincher a eliminat aproximativ 60 de pagini scrise de Tarantino pentru revenirea lui Brad Pitt ca Cliff Booth
LylaCum recunoști dependența de jocuri de noroc și ceri ajutor înainte ca datoriile să afecteze întreaga familie
Revista IoanaOsteoporoza provoacă zilnic 282 de fracturi în România. Cine poate face gratuit testul pentru oase
News24Luca Niculescu a ales Chișinăul pentru prima deplasare externă ca premier
Dolce SportRapid debutează pe propriul parchet în Euroligă contra Fenerbahçe, deținătoarea trofeului