Doar 20-30 de minute de exerciții zilnice pentru creier sunt suficiente pentru a ne menține mintea ascuțită în plină eră a inteligenței artificiale, susține Dr. Majid Fotuhi, profesor la Universitatea Johns Hopkins. Acesta nu crede că AI ne va face mai proști, ci pur și simplu ne va forța creierul să se adapteze, la fel cum a făcut-o mereu de-a lungul evoluției.
Creierul, un muschi care se adapteaza
Totul pleacă de la un concept numit neuroplasticitate. este capacitatea creierului de a se schimba și de a se reconecta la orice vârstă, creând noi conexiuni care duc la modificări anatomice fizice. Două structuri sunt cheie aici: cortexul și hipocampusul, pe care le folosim pentru abilitățile cognitive (citit, scris, rezolvarea problemelor). Hipocampusul este implicat în mod special în procesele de învățare și memorie.
Iar aceste două zone sunt extrem de maleabile. Ele se schimbă în funcție de mediu, experiențe, alimentație și, fireste, de cantitatea de antrenament pe care o primesc. De pildă, creierul unei persoane care trăiește câțiva ani în jungla amazoniană se va dezvolta diferit pentru a se adapta la vânătoare și supraviețuire. La fel, creierul nostru de astăzi este foarte diferit de cel al unui om de acum 200 de ani, pentru că provocările sunt altele.
Exercitii zilnice de 30 de minute
Chiar dacă nu mai scriem e-mailuri la fel de des sau nu mai facem calcule în minte, suntem bombardați cu un volum de informații incomparabil mai mare decât acum 50 de ani. Dr. Fotuhi, care predă despre neuroplasticitate și prevenirea bolii Alzheimer, are o recomandare clară: „Recomand aproximativ 20-30 de minute de exerciții pentru creier pe zi. Dacă face parte din rutina zilnică, nu trebuie neapărat să stai jos 20 de minute și să le faci. Ai multe oportunități pe parcursul zilei să-ți folosești memoria și să fii atent.”
Nu trebuie, așadar, să blochezi o jumătate de oră în calendar.
De la stiri la numere de telefon
Dar cum arată, pe bune, aceste exerciții? Nu e vorba de puzzle-uri complicate, ci de obiceiuri simple. „De exemplu, când citești un articol, citește-l cu atenție și acordă atenție detaliilor. Să presupunem că citești un articol despre ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Nu citi doar atât. Dacă un oraș a fost bombardat, află cine l-a bombardat. Ce a fost avariat? Care sunt implicațiile? Există multe oportunități de a-ți tonifica mușchii pentru atenție și memorie.”
Și nu e vorba doar de memorie pură. E un obicei. „De exemplu, memorează trei nume în fiecare zi. Eu memorez o mulțime de numere de telefon și toate numerele cardurilor mele de credit. Mi-am făcut obiceiul de a memora pe toți cei pe care îi întâlnesc, cum ar fi un casier de bancă sau o chelneriță la un restaurant sau oameni la petreceri sau prelegeri”, explică profesorul.
Renunta la GPS si apuca-te de dans
O altă recomandare surprinzătoare este renunțarea la tehnologie acolo unde se poate. „Încerc să nu folosesc GPS-ul cât mai mult posibil”, spune Fotuhi. Aici intră în joc și hobby-urile active (chiar și cele care par pur fizice).
V-ați gândit vreodată că o lecție de golf este, de fapt, un antrenament pentru creier? „Recomand hobby-uri precum dansul, deoarece trebuie să interacționezi cu altcineva, să asculți muzică, să urmărești pașii și să știi încotro te îndrepți. Este o modalitate bună de a antrena mai multe părți ale creierului tău simultan. Sau, ai putea lua lecții de golf. Unii oameni cred că învățarea lucrurilor prin sport este fizică, dar dacă înveți să fii mai bun la pickleball, îmbunătățești părți ale creierului și îl provoci.”
Până la urmă, sfatul general este simplu. „Recomandarea mea generală este să faci lucrurile care îți plac. Există multe modalități prin care poți provoca diferitele rețele din creierul tău. Nu trebuie doar să te așezi și să faci puzzle-uri de cuvinte încrucișate sau Sudoku.”
Nu lasa AI-ul sa gandeasca pentru tine
Avertismentul final este însă tranșant. Inteligența artificială ne oferă acces mai ușor la informații, dar riscul este să devenim comozi. „Trebuie să-ți provoci creierul la fiecare ocazie. Nu deveni leneș și nu lăsa inteligența artificială să facă totul pentru tine, pentru că atunci devii atât de dependent de ea încât nu poți funcționa singur.”
Ca un prim test, puteți încerca să vă amintiți cele două părți ale creierului menționate la începutul articolului și pentru ce sunt ele responsabile?
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Ce comportamente pot anunța un atac la școală. Semnalele explicate de psihoterapeutul Doru Marineanu
Dolce SportCând poate fi corectată o eliminare după al doilea galben și ce reguli se aplică în sezonul 2026-2027
GetPonyAC Motorsport readuce forma Ferrari 308 într-o sportivă nouă de 950 kg, cu motor V8 și cutie manuală
BravonetRenate Reinsve a trecut prin 17 duble pentru o scenă din „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu
LylaMedicamentele GLP-1 se opresc cu una până la două luni înainte de a încerca o sarcină, recomandă ghidul american
Revista IoanaCum recunoști semnele de bullying la adolescentul tău și ceri sprijinul școlii printr-o sesizare confidențială