Dacă ar primi 5.000 de lei în plus, aproape jumătate dintre românii din mediul urban ar alege să-i păstreze într-un cont bancar sau acasă, „la saltea”. Doar 19% s-ar aventura să-i investească la bursă, conform unui studiu derulat de platforma de investiții XTB România, care a analizat preferințele locale în materie de finanțe personale.

Două lumi: siguranță versus curaj

Studiul a vrut să vadă exact care sunt prioritățile românilor atunci când se confruntă cu un venit neașteptat. V-ați gândit vreodată ce ați face cu o astfel de sumă? Ei bine, rezultatele arată o diviziune clară în mentalități. Pe de o parte sunt cei prudenți, pe de alta, cei dispuși să își asume riscuri pentru un câștig potențial mai mare.

„Am vrut să aflăm ce ar face românii dacă ar primi 5.000 de lei. Jumătate dintre respondenţi au o atitudine conservatoare: 25% i-ar păstra într-un cont bancar, iar 23% i-ar ţine acasă, «la saltea». 19% afirmă că i-ar investi la bursă, 12% i-ar cheltui pe bunuri sau vacanţe, iar 3% i-ar folosi pentru a-şi achita datoriile. Concret, observăm o împărţire între două lumi: cea a siguranţei şi cea a curajului”, explică Irina Cristescu, general manager al XTB România.

Riscul ascuns al banilor „la saltea”

Aproape jumătate dintre respondenți (48% cumulat) ar alege, așadar, să țină banii aproape, fie în cont, fie acasă. E drept că teama de a nu-i pierde este un factor important. Numai că, în realitate, acești bani nu doar că nu produc nimic, dar chiar își pierd din valoare, mai ales într-un context inflaționist ca cel actual.

Lucrurile stau, deci, puțin diferit.

Devine astfel evidentă nevoia de educație financiară, pentru a înțelege că siguranța nu înseamnă doar păstrarea banilor, ci și punerea lor la lucru, adaugă Irina Cristescu. Până la urmă, un leu de azi nu mai valorează la fel peste un an dacă stă degeaba.

Un semnal de încredere pentru bursă

Iar dincolo de cifrele care arată o preferință pentru siguranță, există și un segment deloc de neglijat. Aproape unul din cinci români din mediul urban ar face pasul către investițiile pe piața de capital.

„Totuşi, 19% dintre participanţii la studiu, adică aproape unu din cinci, ar face pasul către bursă, ceea ce e un semn de încredere, viziune şi dorinţă de dezvoltare financiară. Această alegere arată că mentalitatea începe să se schimbe şi că investiţiile devin, treptat, o opţiune reală pentru tot mai mulţi români”, a mai precizat Irina Cristescu. Cercetarea a urmărit și alte atitudini legate de raportarea la salariu și percepția asupra economisirii, conturând un tablou complex al comportamentului financiar local.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
bursa economii educatie financiara investitii social XTB România.