Rock-ul este un gen muzical ce își are originile în SUA, fiind influențat foarte mult de muzica rhythm, blues și country. De asemenea, rock-ul a atras foarte mult o serie de alte genuri precum blues și folk și a încorporat influențe din jazz sau muzica clasică. Din punct de vedere muzical, rock-ul se concentrează mai mult pe chitara electrică, de obicei ca parte a unui grup rock cu chitară bas electrică și tobe.
Bazele muzicii rock se află în rock and roll, care își trage originile din SUA, din perioada sfârșitului anilor ’40 și începutul anilor ’50. Originile rock-ului sunt o contopire a mai multor genuri muzicale ”de culoare” ale acelor timpuri, inclusiv muzica rhythm and blues si muzica gospel împreună cu muzica country și western. În 1951, DJ Alan Freed din Cleveland, Ohio, a început să redea muzica rhythm and blues pentru o audiență multirasială și a fost creditat pentru folosirea în premieră a expresiei ”rock and roll” pentru a descrie muzica.
Printre primii care au cântat rock and roll se află Goree Carter — ”Rock Awhile” (1949), Jimmy Preston — ”Rock the Joint” (1949) sau Jackie Brenston și Delta Catssi — ”Rocket 88” (1049). În 1955 Bill Haley a realizat piesa ”Rock Around the Clock”, ce a devenit prima melodie rock and roll ce intra în topul vânzărilor și în diagramele radio realizate de revista Billboard, deschizând astfel ușile spre un nou val al culturii populare.
Au existat unele afirmații că melodia lui Elvis Presley ”That’s All Right”, din 1954, a fost prima înregistrare rock and roll, dar în aceeași perioadă Big Joe Turner avea deja piesa ”Shake, Rattle & Roll” care se afla în topul Billboard R&B. Alți artiști care au scos hituri rock and roll sunt Chuck Berry, Bo Diddley, Fats Domino, Littler Richard, Jerry Lee Lewis și Gene Vincent. În scurt timp rock and roll-ul a devenit o forță în vânzările de discuri din SUA.
Acea perioadă a fost cea în care chitara electrică a câștigat popularitate și dezvoltarea unui stil rock and roll specific cântat de artiști precum Chuck Berry, Link Wray și Scotty Moore. Utilizarea distorsiunii, adusă de chitariști precum Guitar Slim, Willie Johnson și Pat Hare la începutul anilor ’50, a fost popularizată de Chuck Berry la mijlocul anilor ’50, iar acordurile de putere, aduse tot de Willie Johnson și Pat Hare, au fost popularizate de Link Wray la sfârșitul acestor ani.
Rock and roll-ul nu a dispărut total la sfârșitul anilor ’50, ceva din acea energie se poate găsi în nebunia genului Twist, mulți artiști reușind să acapareze acest stil printre care s-a făcut remarcat Chubby Checker.
Cliff Richard a realizat primul hit rock and roll britanic, ”Move It”, reușind cu succes să popularizeze rock-ul britanic. La începutul anilor ’60, Marea Britanie a fost locul de naștere al mai multor grupuri de muzică rock printre care cei mai cunoscuți au fost Beatles-ii.
În timp, rock-ul s-a schimbat, ramificându-se în mai multe genuri, fiecare având o influență aparte. Cei mai cunoscuți artiști rock sunt Eric Clpaton, Bob Dylan, Jimi Hendrix, Queen, Beach Boys, Neil Young, Aerosmith, AC/DC, Led Zeppelin, Deep Purple, Iron Maiden, Nightwish etc.
Toți au adus un nou stil, dacă nu au continuat ceea ce predecesorii lor le-au lăsat moștenire, atrăgând mulți fani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)