Persoanele implicate în fapte de corupţie trebuie sancţionate prin amenzi multiple. De asemenea, trebuie utilizate pe scară largă „structuri independente” pentru verificarea veniturilor funcţionarilor, care s-ar cuveni să-şi declare şi cheltuielile, scriu ziarele moscovite de joi referitor la măsurile de luptă anticorupţie discutate la Kremlin.
Potrivit Vedomosti, vicepreşedintele comitetului Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) Vladimir Gruzdev a declarat că, în viitorul apropiat, va prezenta forului legislativ un act normativ în acest sens. „Voi propune fixarea unei amenzi unice de 500.000 de ruble (17.000 de dolari) pentru fiecare caz de mită în valoare de până la 3000 de ruble (100 de dolari).
În plus, voi propune interdicţia de lucra în specialitate de la trei la cinci ani”, a explicat deputatul. Lupta împotriva corupţiei a fost unul dintre primele proiecte ale preşedintelui Dmitri Medvedev atunci când a candidat pentru funcţia de şef al statului, aminteşte Kommersant. Pe 19 mai 2008, la câteva zile după ce a preluat postul, Medvedev a anunţat necesitatea elaborării unui plan naţional de luptă împotriva corupţiei.
La 14 aprilie 2010, la şedinţa consiliului pentru combaterea corupţiei, preşedintele afirma că „s-a încheiat elaborarea bazei normative care ar trebui să reprezinte principalul fundament în lupta cu acest fenomen”. Liderul de la Kremlin a reieterat acest aspect şi miercuri, la şedinţa preşedinţilor parlamentelor regionale. După ce a menţionat succesele, Medvedev a trecut la critici, remarcând faptul că nimeni nu este mulţumit de lupta împotriva corupţiei: nici cetăţenii, nici funcţionarii, nici corupţii înşişi.