Nu este de mirare dacă, bazându-te pe experiențele sau pe poveștile cunoscuților, consideri că, în țara noastră, nimic nu funcționează așa cum ar trebui și, chiar dacă ajungi până la urmă la rezultatul dorit, acest lucru îți ia de două sau de trei ori mai mult timp decât ai preconizat și decât ar fi normal. Din fericire, există și excepții, iar obținerea unui credit IFN pentru persoane juridice, de la un furnizor cu adevărat profesionist și cu o experiență îndelungată în domeniu, se numără printre acestea.
Dacă ai nevoie de o sumă importantă de bani, într-o singură tranșă și în cel mai scurt timp, pentru finanțarea activității curente a companiei pe care o conduci sau administrezi, un credit IFN persoane juridice reprezintă soluția ideală.
În primul rând, un furnizor precum Credit.ro, o instituție financiară nebancară înființată în 2009 și înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României (BNR), îți garantează preaprobarea solicitării în 10 minute și acordarea banilor în maximum 24 de ore. În al doilea rând, birocrația este și ea redusă la minimum, numărul de acte cerute fiind mult mai mic decât în cazul în care ai dori să accesezi o sumă similară de bani de la o bancă.
Mai mult decât atât, creditorul menționat anterior îți furnizează numeroase alte avantaje atunci când dorești să obții un credit IFN pentru persoane juridice. Astfel, dobânda este una fixă, de doar 3% pe lună sau 36% pe an, nefiind influențată de indicatori financiari precum ROBOR (recunoscut pentru fluctuațiile sale și, în general, impredictibilitatea de care dă dovadă). În al doilea rând, vei beneficia de o perioadă de grație de 7 zile la plata dobânzii, fără penalități. De asemenea, ai acces non-stop, securizat, în contul tău, pentru a vedea istoricul tranzacției, suma rămasă de achitat și pentru a plăti online.
Compania sus-numită oferă un credit IFN pentru persoane juridice de până la 6.000.000 de lei, cu o perioadă de creditare între 1 și 5 ani. Tot ce trebuie să faci este să contactezi Credit.ro telefonic sau să completezi formularul online (alegând tipul de credit, datele garanției, datele de identificare ale societății), iar, după o verificare, vei fi contactat pentru trimiterea documentației.
Ulterior, după analiza actelor, vei primi o copie a contractului pe e-mail și vei fi contactat de un evaluator, pentru a vizita proprietatea oferită drept garanție. Ultimul pas, în mod logic, îl reprezintă semnarea contractului (în prezența unui notar) și virarea banilor în cont, în maximum 24 de ore.
Pentru 100% predictibilitate și siguranță, poți consulta și calculatorul de credit IFN pentru persoane juridice, care îți va arăta care sunt rata lunară și valoarea totală de rambursat, în funcție de tipul creditului (rate egale, rate descrescătoare, plată dobândă principal la final, Sale & Lease etc.), suma pe care o vrei împrumut și perioada.
În concluzie, acum știi atât cum, cât și de unde să obții o astfel de soluție, pentru „cumpărarea”, la propriu și la figurat, a liniștii și stabilității firmei tale, indiferent de mărimea sa și de domeniul de activitate. Mult succes!
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCât timp poți păstra 15 alimente în cămară și când trebuie să le arunci
News24Ilie Bolojan, audiat ca martor, a relatat că Fănel Bogos i-a vorbit despre șeful instituției sanitar-veterinare din Vaslui, nu despre o candidatură
Dolce SportFarul Constanța a fost eliminată de Sheriff din UEFA Youth League la loviturile de la 11 metri, după ce a condus cu 3-0 la general
GetPonyMotorina standard a fost afișată la 10,97 lei pe litru într-o stație. Alimentarea cu 50 de litri ar costa 548,50 lei
BravonetLoredana Chivu și Ana-Maria Mocanu au ratat finala „Asia Express”. Loredana a vorbit despre perioada grea dinaintea concursului
LylaCum deosebești o perioadă grea de un divorț emoțional și ce poți face dacă distanța rămâne