Luna aprilie (în latină aprilis) este a patra lună a anului în calendarul gregorian şi are 30 de zile. Ziua are 13 ore, iar noaptea are 11 ore. Aprilie începe cu aceeaşi zi a săptămânii ca luna iulie, în toţi anii, şi ca ianuarie în anii bisecţi.
În timpul romanilor, Nero a redenumit ”Aprilis” (aprilie) — ca ”Neroneus”. Înainte de anul 700 î.Hr., luna aprilie era a doua lună a anului în calendarul roman şi avea 29 de zile. După ce Iulius Cezar a introdus calendarul iulian în 45 î.Hr., luna aprilie avea 30 de zile şi devenea a patra lună a anului. În calendarul gregorian, cu începutul de an la 1 ianuarie, este tot a patra lună.
În tradiţia populară este denumită Prier, care face referire la timpul favorabil, prielnic holdelor şi turmelor de vite. Aprilie, ca şi celelalte nume oficiale ale lunilor, e de origine slavo-greacă, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. Este posibil ca această lună să se fi numit iniţial ”aphrilis”, derivat de la numele zeiţei Afrodita, din mitologia greacă.
Soarele — Luna
Soarele: la începutul lunii răsare la ora 6 h 56 m şi apune la ora 19 h 43 m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6 h 07 m şi apune la ora 20 h 19 m.
Luna — reprezintă perioada de timp cât durează o rotaţie a astrului în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde, aproximativ 29 zile şi jumătate. În această mişcare se disting patru faze: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar.
Fazele Lunii: la 07 aprilie — Lună Nouă (Luna începe să crească), la 14 h 24 m; la 14 aprilie — Luna la Primul Pătrar la 07 h 06 m; la 22 aprilie — Lună Plină (Luna începe să descrească), la 08 h 24 m; la 30 aprilie — Luna la Ultimul Pătrat la 06 h 30 m, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.
La 21 aprilie se face trecerea în semnul zodiacal ”Taur”.
Tradiţia populară
Când vremea e înşelătoare, cu timp friguros şi secetos pentru semănături, potrivit prezicerilor din tradiţia populară, aprilie anunţă sărăcie, recolte slabe de aici şi denumirea de Traistă-n Băţ. Dacă vremea este frumoasă şi călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu îngheţuri, iar vara va fi furtunoasă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).
Sărbătorile din aprilie cu dată fixă sunt: Ziua Păcălelilor (1 aprilie), Sângiorzul Vacilor (21 aprilie), Sângiorz (23 aprilie), Marcul Boilor (25 aprilie). Între sărbătorile cu dată mobilă, în acest an în luna aprilie, se marchează Floriile (24 aprilie). Aceste sărbători cuprind numeroase obiceiuri şi practici tradiţionale de înnoire a timpului.
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sau Floriile, pe data de 24 aprilie, este urmată de săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti, care se numeşte Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, în care au loc o serie de slujbe religioase, prin care se face pomenirea Patimilor şi a Răstignirii Mântuitorului. Săptămâna se încheie cu cea mai mare sărbătoare creştină, Sfintele Paşti, cu care începe următoarea lună — Mai. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: beautyscenery.com