Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu formaţia Elveţiei, 1-1 (1-0), miercuri, 15 iunie, pe stadionul ”Parc des Princes” din Paris, într-un meci din Grupa A la EURO 2016, dar păstrează şanse de calificare în optimile de finală.
Golurile au fost marcate de Bogdan Stancu (18 — penalty), respectiv Admir Mehmedi (57).
Iordănescu a făcut nu mai puţin de patru schimbări în echipă faţă de meciul cu Franţa, însă echipa a jucat mai slab ca în partida de deschidere.
După ce primele minute au fost de tatonare, Elveţia a preluat controlul jocului şi a împins echipa României în propria jumătate de teren, prima ocazie venind însă pe contraatac (6), şutul periculos al lui Seferovic trecând foarte aproape de poartă.
Prima oportunitate a tricolorilor s-a consemnat în minutul 9, când Keşeru a reluat cu capul o centrare, dar fără probleme pentru Sommer.
”Nati” a continuat să domine, iar Tătăruşanu s-a opus din nou golului, respingând cu piciorul şutul lui Seferovic (16).
Împotriva cursului jocului, România a reuşit să deschidă scorul în minutul 18, din penalty, prin Bogdan Stancu, după cer Alex Chipciu a fost tras de tricou în careu de Lichtsteiner.
Elveţia s-a aruncat din nou în atac şi a fost aproape de gol în minutul 20, când Schaer a şutat tare din afara careului, care Tătăruşanu a reuşit să . bomba lui Schaer.
România a avut o perioadă cu mai multe realizări, iar Chipciu (25) a reuşit o acţiune frumoasă, încheiată cu un şut care a ocolit colţul lung al porţii lui Sommer. Echipa antrenată de Anghel Iordănescu a fost aproape să se desprindă pe tabela de marcaj (28), însă mingea şutată din careu de Săpunaru a şters bara.
Elveţia a pus presiune la poarta noastră, însă Tătăruşanu a fost la post la lovitură liberă executată de Rodriguez (33) şi la mingea trimisă cu capul pe spate de Lichtsteiner (44), în timp ce Dzemaili (38) a trimis pe lângă poartă cu capul la o altă fază de atac.
Tricolorii au început bine partea secundă, dar şutul noului intrat Hoban a trecut prin faţa porţii (46). În minutul 52, Djourou a fost aproape de autogol, la centrarea lui Torje, dar mingea a ocolit poarta în cele din urmă.
Egalitatea s-a restabilit în min. 57, când Admir Mehmedi a marcat cu un şut violent la colţul lung, după o minge respinsă de apărarea noastră.
Keşeru, care s-a văzut destul de puţin, a fost în prim plan în min. 65, dar mingea expediată cu capul de el a fost reţinută fără probleme de Sommer. Torje a fost aproape să-l surprindă pe portarul Sommer cu un şut de la 30 de metri, din lovitură liberă, dar acesta a respins (65).
Tătăruşanu a arătat siguranţă (77) la reluarea lui Mehmedi din marginea careului, iar câteva secunde mai târziu Dzemaili a şutat din voleu peste poartă.
Până la final, cele două echipe nu au mai forţat şi scorul a rămas egal, 1-1, calificarea în optimi urmând să se decidă în ultimele meciuri.
Tricolorii au obţinut un rezultat bun, peste evoluţia lor, în timp ce Elveţia, care a dominat categoric jocul în unele momente, a ajuns la patru puncte şi este una dintre favorite la calificarea în faza următoare.
După 1-2 cu Franţa şi 1-1 cu Elveţia, România trebuie să câştige cât mai clar meciul cu Albania, din 19 iunie (Lyon), pentru a avea şanse la calificare, chiar şi de pe locul al treilea din grupă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)