Președintele Traian Băsescu a semnat miercuri, 1 octombrie, decretul de grațiere a Crinei Tănasă, mamă a șapte copii minori, pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de trei ani de închisoare.
„”Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 1 octombrie a.c., decretul de grațiere a doamnei Crina Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 — 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentința penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (județul Mehedinți), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuință”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri.
Potrivit sursei citate, decizia președintelui are la bază motive umanitare, Crina Tănasă fiind mamă a șapte copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani și suferă de afecțiuni psihice. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)