Proiectul de lege privind Codul de procedură civilă a primit raport favorabil

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, democrat-liberalul Daniel Buda, a anunţat, miercuri, 2 iunie, că proiectul de lege privind Codul de procedură civilă a primit raport favorabil din partea comisiei de profil.

„Azi (miercuri – n. red.) am terminat de dezbătut, în cadrul comisiei speciale, Codul de procedură civilă. A fost o muncă extrem de laborioasă la care au participat atât reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, cât şi reprezentanţi ai comisiei care a participat la redactarea acestui cod şi reprezentanţi ai structurilor profesionale, executori judecătoreşti, notari, avocaţi”, a spus Buda.

El a enumerat o serie de principii pe care acest cod le va aduce, printre acestea numărându-se celeritatea judecării cauzelor.

„Ştim foarte bine că România are de suferit în momentul de faţă pe ceea ce înseamnă celeritatea judecării cauzelor. Am reuşit ca, pe de-o parte, prin stabilirea unor elemente care ţin de competenţa materială a instanţelor, să nu mai ajungă cauzele mărunte să fie judecate în faza de recurs.

De asemenea am făcut modificări consistente în materia executării silite. Am lărgit sfera de competenţă a executorului judecătoresc. De la ceea ce este astăzi – doar la nivelul judecătoriei – această competenţă a fost lărgită la nivelul Curţii de Apel tocmai pentru a asigura un act de executare coerent şi rapid”, a susţinut deputatul PDL.

Buda a mai spus că modificări au fost operate şi în ceea ce priveşte procedura de divorţ în direcţia simplificării acestei proceduri.

„Acest Cod are peste 1.085 de articole, am avut câteva mii de amendamente pe care le-am dezbătut în cadrul comisiei şi vreau să cred că ceea ce am făcut în cadrul comisiei va constitui un progres real în ceea ce înseamnă reforma justiţiei”, a adăugat Buda.

El a afirmat că proiectul de lege privind Codul de procedură civilă urmează să intre săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaţilor, unde va fi adoptat pe articole.

Cât priveşte Codul de procedură penală, Daniel Buda a declarat că acesta ar putea fi gata până la sfârşitul acestei sesiuni, la nevoie urmând a se solicita o sesiune extraordinară pentru adoptarea sa.

„Codul de procedură penală, din câte am înţeles, este undeva la articolul 200. De săptămâna viitoare, dat fiind faptul că eu în continuare sunt preşedintele Comisiei de coduri, voi lua eu această procedură, astfel încât să avem până la sfârşitul acestei sesiuni şi raportul pe Codul de procedură penală finalizat şi, eventual, s-ar putea să cerem şi o sesiune extraordinară, dacă nu vom reuşi să-l adoptăm până la finele acestei luni”, a susţinut Buda.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata