De la concept, la livrare „la cheie”! Proiectele tale de (re)amenajare a locuinţei nu au fost nicicând mai plăcute: acum poţi scăpa de căutarea meseriaşilor, de coordonarea echipelor şi de gestionarea diverselor etape ale lucrărilor. Cum? Printr-o abordare integrată, care acoperă toţi paşii unei renovări de bun gust: de la ideea iniţială şi până la execuţia finală, permiţându-ţi să te bucuri de proces, fără stres. Lasă în seama specialiştilor în design interior transformarea căminului, astfel încât să trăieşti într-un spaţiu care vorbeşte despre tine, cu adevărat.
O casă care vorbește despre tine: cum îți poți personaliza locuința
Design autentic, cu ajutorul specialiştilor
Totul începe… cu o conversaţie! Primul pas către o amenajare care vorbeşte despre tine este dialogul cu un specialist în design interior. O discuţie cu un expert în amenajări scoate la iveală nevoie ascunse, preferinţe stilistice şi idei la care poate nici nu te-ai fi gândit. Când dorinţa de schimbare întâlneşte ochiul antrenat al unui profesionist se nasc mai mult decât proiecte frumoase!
„Înainte de orice proiect, este absolut esenţial să evaluăm nevoile şi preferinţele clientului. Din start trebuie să cunoaştem stilul dorit, funcţionalitatea căutată pentru fiecare spaţiu, bugetul disponibil. În funcţie de aceşti factori, putem contura planul pe mai departe. Următorul pas este realizarea unei evaluări a spaţiului existent. Măsurarea precisă a locuinței, identificarea punctelor forte şi a limitărilor arhitecturale, precum şi încercarea de optimizare a spaţiului ne ajută să creăm un concept de design fezabil.”, declară Daniela Truţă, arhitect de interior și co-fondator Next Interior.
Cu fiecare idee notată, cu fiecare preferinţă exprimată se conturează un spaţiu care nu mai este doar un adăpost, ci un univers personal, care te reprezintă în mod real. Tocmai de aceea, specialiştii te încurajează să vorbeşti deschis despre lucrurile care te inspiră, despre culorile care îţi dau energie, despre materialele care îţi oferă senzaţii plăcute. Fiecare se va regăsi, într-o formă sau alta, în designul final al casei tale!
Află cum arată locuinţa ta înainte de începerea lucrărilor
Graţie tehnologiei de astăzi, poţi afla cum arată casa la finalul proiectului, chiar dacă lucrările nici măcar nu au început! Este posibil prin randări 3D, imagini realiste şi detaliate despre stadiul final al casei tale, realizate pe baza discuţiilor cu specialiştii în design interior.
„Rolul acestor randări este deosebit de important: pe de o parte, clientul poate decide asupra unor detalii care nu îl mulţumesc pe deplin şi care încă pot fi modificate. Pe de altă parte, astfel de imagini ne ajută să comunicăm mai eficient despre execuţia proiectului, pentru ca totul să fie realizat în concordanţă cu preferinţele clientului.”, mai declară Daniela Truţă.
Un mic tips de la specialist: în alegeri, nu te ghida după tendinţe! Deşi sunt importante, pentru că ne pot oferi sursa de inspiraţie necesară, deseori ele sunt generale şi nu reflectă neapărat personalitatea sau nevoile tale. Cu toate acestea, dacă îţi doreşti în mod special un element de design în vogă, poţi discuta cu specialistul să îl îmbine armonios cu restul amenajării.
Mobilierul la comandă îţi completează povestea
„Avem control total asupra fiecărui detaliu al amenajării”
Probabil cel mai important aspect al unei amenajări de succes ţine de selectarea inspirată a mobilei, mai mult decât un element de decor. Nu doar dimensiunea pieselor de mobilier contează, ci şi felul în care acestea se integrează în încăpere. În acest sens, mobilierul la comandă a devenit cel mai căutat. De ce? Pentru că îţi permite să alegi materialele, texturile, culorile şi compartimentările, în aşa fel încât toate să fie adaptate 100% nevoilor şi gusturilor tale. Rezultatul final va fi astfel coerent şi funcţional.
DANIELA TRUŢĂ: „Next Interior a lansat propria divizie de mobilier la comandă, iar acest lucru reprezintă un avantaj strategic – ne permite să avem control total asupra fiecărui detaliu al amenajării, garantând astfel un nivel ridicat de calitate şi de personalizare. Prin intermediul echipei noastre de profesionişti cu peste 20 de ani de experienţă în industria mobilierului, oferim soluţii premium, adaptate cerinţelor fiecărui proiect.”
Este o abordare inedită, care practic redefineşte standardele din industrie, oferindu-ţi o experienţă completă în materie de design interior: scapi de provocările legate de căutarea mobilierului potrivit, procesul devenind astfel creativ şi mult mai eficient şi rapid!
De la viziune, la realitate: Next Interior îţi aduce amenajarea la îndemână!
Specialiştii de la Next Interior îţi pot transforma ideile într-o amenajare inspirată. Lansat în 2017, studio-ul s-a impus rapid ca un nume de referinţă pe piaţa de design interior din România, printr-o abordare practică şi modernă: conceptul integrat de design şi de predare a locuinţei la cheie.
DANIELA TRUŢĂ: „În cei 8 ani de când activăm pe piaţă, am reuşit să transformăm peste 100 de locuinţe. Am economist astfel timp şi energie pentru clienţii noştri. Business-ul s-a dezvoltat organic, dar accelerat. În primii trei ani de activitate, am reuşit să dublăm anual cifra de afaceri.”
Modelul de business ales a fost, aşadar, nu doar bine gândit, ci şi extrem de bine primit pe piaţă, în contextul în care tot mai mulţi români sunt interesaţi să îşi transforme locuinţa, prin intermediul specialiştilor în domeniu. Un studiu recent al Reveal Marketing Research arată că 66% dintre români sunt preocupaţi să îşi modernizeze locuinţa, cei mai mulţi căutând soluţiile durabile şi eficienţă energetică.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyMercedes-AMG readuce motorul V-8 pe CLE63 în 2027, după reacțiile clienților
BravonetRapperul 50 Cent susține că Diddy ar fi căutat oameni care să lanseze acuzații nefondate împotriva lui
LylaÎngrijești un părinte cu pierderi de memorie. Ce evaluări se fac și când poate primi sprijin lunar de 728 de lei
Revista IoanaBagaje gratuite și bani recuperați din 2027? Ce condiții să verifici înainte să rezervi un zbor
News24Un seism produs în Vrancea s-a simțit până în Republica Moldova și Ucraina
Dolce SportSorana Cîrstea a învins-o pe Han Shi cu 6-3, 6-2 pentru calificarea în turul doi la Ningbo