Ortho Institute aduce în premieră în România expertul în respirație și autorul bestseller-ului „Avantajul Oxigenului”
Într-o lume în care ritmul vieții este din ce în ce mai alert, adesea uităm să ne acordăm timp pentru a ne concentra asupra unui lucru esențial și aparent simplu: respirația. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre sănătatea şi despre performanța noastră, respirația corectă și eficientă joacă un rol crucial. Patrick McKeown, cunoscut drept „antrenorul de respirație,” vine pentru prima dată în România, la invitația Dr. Ela Bănică, fondatoarea Ortho Institute și traducătoarea în limba română a bestseller-ului „Avantajul Oxigenului”.
Eveniment unic: Trăiești cum respiri!
Într-o epocă în care suntem adesea presați să realizăm totul într-un ritm alert, Patrick McKeown ne amintește că putem începe cu ceva aparent simplu: modul în care respirăm. În loc să recurgem la respirația rapidă și superficială, el ne îndeamnă să ne concentrăm asupra respirației lente și profunde, utilizând diafragma și inspirând prin nas, nu prin gură. „În loc să respirăm mai mult, trebuie să respirăm mai puțin”, spune el. Acum, şi publicul din România are ocazia să îi audă teoriile, în cadrul unui eveniment unic, cu intrare liberă- conferința “Trăiești cum respiri”-, care vă dă întâlnire pe 11 octombrie 2023, la ora 10.00, la CASA OLIMPICĂ din Bucureşti, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Printre altele, puteţi afla că respirația nu este doar un proces fiziologic, ci și o poartă către o conștiență mai profundă și o conexiune mai strânsă cu noi înșine și cu lumea înconjurătoare.Momentele-cheie ale evenimentului includ şi discursuri susţinute de experţi renumiţi în domeniile structurii faciale şi mecanicii respiraţiei, precum şi sesiuni practice demonstrative pentru îmbunătăţirea respiraţiei.
Dr. Ela Bănică, gazda evenimentului și specialist în Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială, subliniază importanța respirației pentru performanța sportivă, dar și pentru sănătatea noastră generală. Respirația influențează aproape toate sistemele din organismul nostru, de la cel circulator și nervos, până la cel endocrin și imunitar.
Metoda „Oxygen Advantage”
Patrick McKeown aduce cu el o metodă revoluționară numită „Avantajul Oxigenului”, care se concentrează pe reeducarea modului în care respirăm pentru a permite o utilizare mai eficientă a oxigenului în corp. Această abordare se bazează pe cercetări științifice solide și oferă un set complet de instrucțiuni și practici pentru a îmbunătăți sănătatea și performanța umană prin respirație corectă. Beneficiile acesteia sunt, de-a dreptul, impresionante: poate sprijini funcțiile cognitive, contribuind la claritatea mentală și la concentrare. De asemenea, poate îmbunătăți calitatea somnului, digestia, sistemul imunitar și poate reduce nivelul de stres. Controlul respirației poate regla sistemul nervos simpatic, responsabil de funcțiile vitale ale organismului.
Ortho Institute: Pionierii Sănătății Respiratorii
Ortho Institute, sub îndrumarea Dr. Ela Bănică, oferă un program unic și inedit în România, bazat pe principiile dezvoltate de Patrick McKeown. Participanții au oportunitatea de a învăța tehnici avansate de autoreglare a respirației și de a-și îmbunătăți funcționarea corpului. Programul include exerciții și tehnici special concepute pentru a îmbunătăți postura, modelele de mișcare și funcțiile musculo-scheletice, integrate într-o abordare holistică a sănătății și bunăstării.
„Prin programele Ortho Institute, dezvoltate pe baza principiilor elaborate de Patrick McKeown, avem o oportunitate extraordinară de a corecta obiceiurile deficitare de respirație și de a face respirația noastră mai eficientă și mai funcțională”, declară Dr. Ela Bănică. „În plus, vă oferim exerciții pentru îmbunătățirea posturii, modelelor de mișcare și funcțiilor musculo-scheletice prin intermediul osteopatiei și exercițiilor fizice.”
Cu Patrick McKeown și Ortho Institute România descoperiţi o nouă perspectivă asupra sănătății respiratorii și a performanței umane. Respirați corect și atingeți noi culmi în viață!
Pentru informații despre înregistrare și agenda detaliată a conferinței, vizitați site-ul: https://orthoinstitute.ro
Adresa completă a evenimentului este: CASA OLIMPICĂ, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Bulevardul Mărăști 20A, București 011468, Lângă Arcul de Triumf