Asociația Adi Hădean anunță extinderea proiectului #SolidarSocial și deschiderea unei cantine umanitare în Constanța. Aceasta va deservi zilnic 120 de beneficiari din două localități, Albești și Negru Vodă. Acțiunea se desfășoară la Restaurantul Apus de Soare din incinta Hotelului Scandinavia, începând de ieri, 8 martie.
„Suntem aproape de borna de 1 an a proiectului Solidar Social și mă bucur tare mult că reușim să multiplicăm puterea binelui. La Constanța vom pregăti zilnic 120 de porții pentru familii din categorii defavorizate, oameni care altfel nu ar fi avut acces la o masă caldă. Implicarea voluntarilor, susținerea oferită de sponsori și donatori, alături de incredibila energie a celor din echipa asociației fac posibilă această schimbare de paradigmă socială”, a declarat Chef Adi Hădean.
Proiectul umanitar din Constanța are ca sponsori principali Macromex, lider în industria de produse cu temperatură controlată, respectiv Restaurantul Apus de Soare, care a pus la dispoziție bucătăria și personalul. Sprijinul acestora face posibilă pregătirea zilnică a peste o sută de porții de mâncare caldă pentru persoane vulnerabile.
„Acest nou pas făcut de echipa condusă de Chef Adi Hădean către oamenii care au nevoie de ajutor reprezintă pentru Macromex o oportunitate în plus de a le fi alături, de a le susține eforturile și energia cu produse ce se vor transforma în mese calde. După un an dificil pentru noi toți, suntem fericiți să vedem că solidaritatea de la începutul acestei pandemii a rămas la fel de puternică.”, a declarat Albert Davidoglu, CEO Macromex.
„Solidar Social” este un proiect umanitar inițiat de Asociația Adi Hădean la începutul pandemiei. Acțiunile sunt susținute prin donații și voluntariat. De la 1 aprilie 2020, până în prezent, Asociația Adi Hădean a livrat aproape 200.000 de porții pentru români din categorii defavorizate. Cei care vor să afle mai multe despre proiect sau despre cum se pot implica pot accesa https://activsocial.adihadean.ro.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportSteaua București, locul 16 în Liga 2, primește liderul Chindia luni, 23 noiembrie, de la ora 17
GetPonyBYD schimbă gratuit jantele puse pe puntea greșită la unele SUV-uri Tang vândute în China. Garanția mașinilor afectate începe din nou
BravonetTurneul „Noaptea de-a fi om” revine în decembrie cu zece spectacole. Biletele sunt în vânzare
LylaCum recunoști semnele depresiei postpartum și unde ceri ajutor în România
Revista IoanaTestul experimental de sânge pentru cancerul de sân a obținut scorul 0,95 pe probe. Mamografia rămâne un control preventiv în România
News24Digi România și Dumitru Dragomir, achitați definitiv în dosarul drepturilor TV pentru Liga 1


