Israel a anunțat joi, 5 martie, că a realizat progrese majore alături de Statele Unite în conflictul cu Iranul. Guvernul de la Ierusalim a justificat recentele atacuri aeriene asupra Teheranului, susținând că regimul iranian era pe punctul de a-și relansa programul nuclear în baze secrete.
Declarațiile au fost făcute de Shosh Bedrosian, purtătoarea de cuvânt a premierului Benjamin Netanyahu. Potrivit publicației Adevarul, aceasta a transmis într-un mesaj video că „Israelul şi Statele Unite au făcut împreună progrese istorice pentru a ne proteja cetăţenii şi lumea civilizată”.
Iranul, acuzat că pregătea atacuri și buncăre nucleare
Purtătoarea de cuvânt a guvernului israelian a afirmat că atacurile au fost o necesitate strategică. Bedrosian a susținut că Iranul era pe punctul de a-şi reconstrui programul nuclear în „noi buncăre subterane”. Oficialul a precizat că existau informații conform cărora Teheranul plănuia „să atace Israelul şi forţele americane din Orientul Mijlociu”.
Operațiune militară în două valuri asupra Teheranului
Anunțul vine în contextul în care armata israeliană a confirmat miercuri seara lansarea unui nou val de atacuri aeriene asupra capitalei iraniene. Oficialii militari au specificat că loviturile au vizat obiective precise. Raidurile au avut ca țintă „infrastructură militară aparținând regimului iranian”.
Această operațiune a urmat unui alt val de bombardamente desfășurat tot miercuri. În urma primelor atacuri, armata israeliană a raportat distrugerea a „zeci de obiective aparținând sistemului de rachete balistice al regimului”, localizate în vestul și centrul Iranului.
Lansatoare de rachete, distruse înainte de a fi folosite
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au oferit detalii suplimentare despre țintele lovite. Potrivit informațiilor citate de BBC, unele dintre lansatoarele de rachete iraniene „au fost lovite în timp ce operatorii iranieni se pregăteau să le folosească” pentru a lansa un atac direct asupra Israelului.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Luca Niculescu cere formarea rapidă a Guvernului pentru rectificare și buget
Dolce SportDinamo a câștigat cu 2-0 la Sepsi și a oprit seria de 12 meciuri fără victorie în duelurile directe
GetPonyBucureștiul rămâne cu inelul A0 incomplet în 2026 din cauza întârzierilor pe Lotul 1
BravonetMegan Fox și-a lansat pagina pe platforma pe care o deține. Site-ul a căzut în câteva ore
LylaPaharul de vin pentru sănătatea creierului pierde sprijinul studiilor despre demență
Revista IoanaVaxigrip lipsește din farmacii. Ce poți face dacă ai acest vaccin pe rețetă