Oricât de mult și-ar iubi cărțile din biblioteca proprie, pentru unii cititori apare la un moment dat în viață acea senzație că multe dintre volume nu-și mai au rostul pe rafturi. Colecțiile de cărți din locuință pot ajunge la un număr impresionant de volume, ce se tot adună de la o lună la alta. Astfel, unele biblioteci de acasă găzduiesc adevărate comori, adică volume vechi și rare, care se caută pe piața de carte, dar care, în lipsa unui interes din partea colecționarului, sunt expuse riscului degradării și pierderii.
Cum se face o vânzare către un anticariat care cumpără cărți?
O variantă foarte bună, în acest caz, este vânzarea acestor „minunății” către un anticariat serios și de încredere. PrintreCarti.ro este un astfel de anticariat, care și-a manifestat interesul de a achiziționa cărți de orice fel, fie că sunt vechi și rare, fie că sunt noi, de la proprietari din București și din împrejurimi.
Anticarii de la Printre Cărți se deplasează la domiciliul vânzătorului atât în timpul unei zile de lucru, cât și seara sau în weekend, în funcție de disponibilitatea acestuia. Ei analizează cu atenție oferta de carte și au câteva condiții pentru a achiziționa volumele: acestea să fie într-o stare bună, să nu fie rupte, să nu aibă pagini lipsă, să nu fie inundate sau pătate și să nu aibă defecte.
Așadar, un anunț de tipul „cumpăr cărți” pe care îl postează frecvent anticariatele este ca o invitație pentru cei care au multe cărți în biblioteca personală ce nu au mai fost citite și nici măcar răsfoite de ani buni de a le da o nouă destinație.
Ce beneficii aduce lichidarea unei biblioteci
Fie că este vorba despre lichidare bibliotecă personală sau de lichidarea unei biblioteci dintr-o instituție sau firmă care s-a desființat, sunt mai multe motive pentru care această soluție este foarte indicată, la ora actuală.
În primul rând, procesul acesta ajută la prevenirea degradării și a pierderii cărților vechi și rare. Un anticariat dispune de un spațiu adecvat pentru depozitarea și conservarea cărților și de specialiști care știu cum să întrețină volumele și cum să le restaureze, astfel încât acestea să-și recapete frumusețea de altădată. În același timp, clienți noi vor avea șansa să citească opere cu o bogată valoare culturală și istorică.
Pe lângă beneficiul de ordin moral, ecologic și al patrimoniului, lichidarea unei biblioteci și vânzarea cărților către un anticariat mai aduce un alt avantaj important: câștigul financiar de care se va bucura vânzătorul. În funcție de numărul volumelor, de calitate și de cât de vechi și prețioase sunt cărțile, suma de bani primită de proprietar poate fi destul de mare și poate fi folosită în orice scop, inclusiv în achiziționarea altor volume, care acoperă mai mult necesitățile și preferințele actuale ale persoanei în cauză.
Orice vânzător care și-a lichidat biblioteca se bucură, așadar, de numeroase avantaje, inclusiv de faptul că a contribuit la salvarea volumelor, dându-le o nouă șansă de a fi iubite, apreciate și de a schimba destine, așa cum fac toate cărțile bune pentru cei care le parcurg cu interes.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetHoroscop 27 septembrie 2026. Scorpion și Săgetător au azi o decizie de luat
LylaCum îți poți face echipa pasivă când vii mereu cu soluția. Testul celor două coloane
Revista IoanaCartofii prăjiți, asociați cu un risc cu 15% mai mare de ficat gras. Ce să limitezi
News24Alexandru Nazare leagă o posibilă indexare a pensiilor din 2027 de acordul asupra bugetului
Dolce SportRomânia caută primele puncte cu Bosnia și Herțegovina, sub arbitrajul portughezului Luís Godinho
GetPonyCOTAR cere suspendarea amenzilor TollRo de la 1 octombrie 2026 și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei