Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu în Dosarul „Gala Bute,” își ispășește pedeapsa la Penitenciarul Târgșor. Recent, partenerul ei a oferit informații despre condițiile în care fostul ministru trăiește în detenție, aducând în atenție aspecte legate de viața sa zilnică în penitenciar.
Elena Udrea, sprijin din partea soțului
Condamnată definitiv în 2018, Elena Udrea a ajuns în închisoare abia în 2022, după ce contestația în anulare i-a fost respinsă. Autoritățile bulgare au predat-o României pe 16 iunie 2022, iar de atunci Udrea își ispășește pedeapsa de șase ani la Penitenciarul Târgșor, din care a executat aproape doi ani și jumătate. Această perioadă include și lunile petrecute în detenție în orașele bulgare Blagoevgrad și Sofia, înainte de transferul său în țară.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov sunt împreună de opt ani și au o fetiță de șase ani, Eva, de a cărei creștere și educație Alexandrov se ocupă constant. În plus, el îi acordă sprijin și Elenei, vizitând-o de cinci ori pe lună, cât este permis maxim, și aducându-i lucruri necesare, de la mâncare și haine la alte obiecte personale. În acest fel, Alexandrov încearcă să își susțină partenera în timpul detenției, oferindu-i confortul posibil în circumstanțele dificile pe care le traversează.
Condițiile în care stă la Penitenciarul Târgșor
„Nu am intrat niciodată în Penitenciarul de Tâgșor, să văd condițiile de acolo. Știu de la ea că nu sunt cele mai confortabile condiții. Cred că sunt paturi suprapuse, parcă așa îmi aduc aminte, are televizor în cameră, cred că toată lumea are, nu este ea privilegiată. Cred că are și frigider.
Îi duc de mâncare ce vrea, dacă are poftă de sarmale, îi duc sarmale. Trebuie respectată o anumită greutate, în jur de 10-12 kilograme, îi ajunge cam o săptămână. Are trei mese pe zi, dacă nu vrea să mănânce mâncarea de acolo, mănâncă ce are de acasă.
Îi duc și haine, dar separat, în alt pachet. Când se schimbă anotimpul, are nevoie de alte haine, mai groase, mai subțiri”, a dezvăluit afaceristul, în podcastul lui Bursucu.
Elena Udrea, în așteptarea revizuirii sentinței din dosarul Gala Bute
La 1 octombrie, completul de cinci judecători de la Instanța supremă a decis să amâne verdictul asupra cererii de revizuire a condamnării depuse de Elena Udrea, urmând ca decizia finală să fie pronunțată pe 12 noiembrie. Udrea, care a primit o pedeapsă de șase ani în dosarul „Gala Bute” în 2018 pentru fapte de corupție din perioada în care ocupa funcția de ministru al turismului, a executat deja o treime din această sentință.
În acest dosar au fost condamnați și alte persoane implicate, precum Tudor Breazu, fost asistent personal al Elenei Udrea, care a primit trei ani de închisoare cu executare. Un alt inculpat, fostul consilier Ștefan Lungu, a fost condamnat la un an și șase luni cu suspendare. Procesul a fost marcat de numeroase controverse privind autenticitatea probelor și corectitudinea procedurilor juridice aplicate.
Apărătorul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a afirmat că sentința a fost dată fără probe directe, argumentând că judecătorii s-au bazat exclusiv pe mărturii ale denunțătorilor, pe care le consideră false. El a descris dosarul ca fiind o „făcătură” și a susținut că judecătorii desemnați nu aveau experiența necesară pentru a trata cazul. În plus, Rădulescu a menționat că unul dintre judecători ar fi depus jurământul într-un mod incorect, punând astfel sub semnul întrebării legalitatea procesului.