Cărțile de dezvoltare personală pot fi un instrument care te inspiră să aduci o serie de modificări în viața ta, dar de la gând la faptă este, de obicei, o cale destul de lungă! Descoperă, în continuare, cum poți transforma învățăturile din cărțile de dezvoltare personală în obiceiuri proprii, pe care să le incluzi în rutina zilnică, în ideea de a deveni o persoană mai bună mai productivă sau mai fericită!
1. Identifică 1 – 2 obiceiuri pe care vrei să le implementezi la început
Autoevaluarea și autoconștientizarea sunt esențiale în identificarea obiceiurilor pe care dorești să le implementezi. Înainte de a putea decide care obiceiuri sunt cele mai potrivite pentru tine, este important să îți înțelegi propria persoană. Ce te motivează? Ce te demotivează? Care sunt punctele tale tari și slabe? Prin înțelegerea acestor aspecte, vei putea identifica obiceiurile care te-ar putea ajuta cel mai mult.
După ce ai avut ocazia să te autoevaluezi, următorul pas este să alegi unul sau două obiceiuri care sunt importante pentru obiectivele tale. Să presupunem că dorești să îți îmbunătățești starea de sănătate. Un obicei pe care l-ai putea implementa ar fi să faci exerciții fizice zilnic. Acest obicei nu numai că te va ajuta să îți îmbunătățești starea de sănătate, dar îți va ameliora și nivelul de energie și de concentrare. Pornește de la sesiuni de 15 minute pe zi și de la exerciții ușoare și extinde programul, optând treptat pentru exerciții mai dificile; astfel, vei avea satisfacția unui progres și nici nu vei fi tentat să renunți după primele două zile pentru că este prea greu să faci ce ți-ai propus.
Este important să te asiguri că obiceiurile pe care le alegi sunt realiste și realizabile. Dacă alegi un obicei care este prea dificil sau care necesită prea mult timp, există riscul de a te descuraja și de a renunța înainte de a începe cu adevărat. De exemplu, dacă alegi să faci exerciții fizice zilnic, dar nu ai făcut sport în ultimii ani, ar putea fi mai realist să începi cu trei zile pe săptămână și să crești gradual frecvența sesiunilor de antrenament.
Odată ce ai identificat obiceiurile pe care vrei să le implementezi, următorul pas este să creezi un plan de acțiune clar. Acest plan ar trebui să includă când și cum vei desfășura activitatea respectivă, precum și orice resurse de care ai putea avea nevoie. În acest scop, te ajută dacă poți alege cărți de dezvoltare personală care oferă exemple concrete și explicații simple despre cum ar trebui să arate un astfel de plan de acțiune.
2. Perseverează până când le introduci în rutina zilnică
Introducerea unui obicei nou în rutina zilnică poate fi o provocare, dar cu strategiile potrivite, acest proces poate deveni mai ușor. În primul rând, este esențial să stabilești un timp specific pentru noul tău obicei. Stabilirea unui moment anume al zilei pentru un obicei nou ajută la consolidarea acestuia și la transformarea lui într-o parte firească a programului zilnic. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că, atunci când repetăm un comportament în același context, creierul începe să creeze automat asociații între context și comportament, facilitând astfel formarea obiceiurilor.
Un alt aspect important este conectarea noului obicei cu unul existent. Aceasta este o tehnică de ancorare care poate fi foarte eficientă. De exemplu, dacă obiceiul pe care vrei să îl implementezi este meditația, îl poți asocia cu consumul de cafea de dimineață. În acest fel, de fiecare dată când bei cafeaua, te vei gândi și la meditație. Asocierea dintre cele două activități va consolida noul obicei și îl va face mai ușor de menținut.
Recompensarea progresului este un alt factor esențial. Recompensa nu trebuie să fie ceva grandios, ci poate fi ceva simplu care să te facă să te simți bine. De exemplu, dacă ai reușit să meditezi în fiecare dimineață timp de o săptămână, poți să te răsplătești cu o seară de relaxare.
Urmărirea progresului poate fi de asemenea un factor motivant. Poți folosi o aplicație de pe telefon sau un jurnal simplu pentru a nota progresele. Având o imagine clară a evoluției tale, te vei simți mai motivat să continui.
3. Caută tehnici de menținere a motivației pe termen lung
Dezvoltarea și menținerea motivației pe termen lung este o provocare cu care se confruntă mulți oameni în diferite aspecte ale vieții lor. Este esențial să știi ce te motivează cu adevărat pentru a menține această stare de energie și determinare. Fie că este vorba despre realizarea unui scop personal, dorința de a-ți îmbunătăți viața sau simpla satisfacție a progresului, este important să identifici ce te împinge către înainte.
Persoanele care au o motivație intrinsecă – adică o dorință internă de a face ceva, indiferent de recompensele externe – au o probabilitate mai mare să își îndeplinească obiectivele și să rămână motivate pe termen lung.
Un alt pas important pentru menținerea motivației pe termen lung este stabilirea obiectivelor realiste. Dacă obiectivele alese sunt prea ambițioase sau nerealiste, te poți simți copleșit și îți poți pierde motivația. Prin stabilirea obiectivelor realiste, poți vedea progresul constant, ceea ce te va ajuta să rămâi motivat.
Implementarea recompenselor personale poate fi, de asemenea, o modalitate eficientă de a menține motivația pe termen lung. Acestea pot fi orice, de la o ieșire la un film până la o gustare preferată, atâta timp cât ăți oferă o satisfacție și te face să te simți bine pentru eforturile depuse.
Utilizarea tehnicilor de auto-afirmare, cum ar fi „Sunt capabil”, „Pot face asta” sau „Voi reuși”, poate fi de mare ajutor în menținerea motivației. Acestea te pot ajuta să îți menții încrederea în tine, să ăți gestionezi stresul și să îți păstrezi motivația pe termen lung.
Aplicarea învățăturilor din cărțile de dezvoltare personală în rutina zilnică nu este o sarcină ușoară, dar cu angajament și perseverență poate deveni o a doua natură. Identifică obiceiurile pe care dorești să le implementezi, perseverează până când acestea devin parte din rutina ta zilnică și caută metode de a-ți menține motivația pe termen lung! Fiecare pas în direcția creșterii personale este un pas înainte spre o viață mai bună.