Energia regenerabilă este în atenția a foarte mulți oameni în prezent, întrucât a devenit o soluție viabilă, prin care poate fi înlocuită cu succes energia clasică.
De exemplu, dacă îți dorești să investești într-un parc de panouri fotovoltaice, indicat este să te documentezi cu atenție înainte, pentru a ști ce presupune o astfel de investiție și care sunt avantajele pe care ți le oferă pe termen lung.
Parc de panouri fotovoltaice – unde este recomandat să fie amplasat?
Pentru început, este bine să ai în vedere faptul că amplasarea panourilor fotovoltaice trebuie realizată cu precădere într-o zonă deschisă, fără păduri împrejur, acolo unde soarele bate cât mai mult timp pe parcursul întregului an. Zonele de șes și câmpie sunt preferate din acest punct de vedere, întrucât au o deschidere largă, care favorizează producerea de energie regenerabilă.
Accesul la infrastructură contează
Accesul la infrastructură este, de asemenea, vital pentru buna funcționare a sistemului fotovoltaic. În acest sens, este recomandat să instalezi panourile cât mai aproape de sistemul de rețea de curent, pentru a te putea conecta foarte ușor. Totodată, nu uita să iei în considerare și infrastructura din punct de vedere al transportului, pentru ca panourile să poată fi aduse la fața locului cât mai ușor, iar mai apoi, pe termen lung, să fie întreținute cât mai facil cu putință.
Suprafață și producție
Dacă ai nevoie de un parc de panouri fotovoltaice pentru a susține un business, recomandat este să iei în considerare investiția într-un spațiu care să se întindă pe aproximativ 10.000 de metri pătrați. Astfel vei beneficia de aproximativ 800 de panouri solare, între fiecare 2 panouri existând o distanță de 2 metri, care permite accesul oricând.
Cu ajutorul a 800 de panouri poți produce lunar până la 60.800 de kW, iar anual aproximativ 730.000 kW. Dacă la un moment dat produci o cantitate mai mare de kW decât ai nevoie, poți face o cerere către rețeaua de energie, pentru a deveni prosumator. Mai exact, toată cantitatea de energie pe care nu o folosești se întoarce în rețea, iar ulterior o poți folosi în lunile în care panourile nu dispun de suficientă lumină pentru a produce atâta energie câtă îți este necesară.
Avantaje
În ceea ce privește beneficiile de care ai parte atunci când dispui de un parc fotovoltaic, ele sunt numeroase și consistente:
- după realizarea investiției, devii unic proprietar al sistemului de producere a energiei verzi;
- ai dreptul de a beneficia de o cotă-parte din terenul folosit pentru amplasarea panourilor;
- îți asiguri un venit pasiv, din care poți obține sume importante;
- îți amortizezi venitul în decurs de cel mult 3 ani de la realizarea investiției;
- contribui la îmbunătățirea mediului înconjurător;
- beneficiezi de o garanție de până la 25 de ani pentru panourile fotovoltaice;
- poți asigura necesarul de energie pentru o companie, indiferent dacă ai o afacere mai complexă sau un business mai mic.
Beneficiezi de sprijin pentru amenajarea parcului fotovoltaic
Întrucât probabil nu dispui de cunoștințele necesare pentru a te ocupa de amenajarea parcului fotovoltaic, astăzi ai posibilitatea de a apela cu încredere la un partener de nădejde. O firmă specializată în acest sens te poate ajuta cu tot ce ai nevoie: de la realizarea studiilor de fezabilitate, până la întocmirea documentației necesare și până la obținerea tuturor avizelor de construcție. Mai mult, ai parte și de montaj de calitate, dar și de o garanție generoasă, de 20 – 25 de ani.
Accesează W4energy.com și găsești aici cele mai noi soluții pe care ai la îndemână! Cu acest partner poți face o investitie parc fotovoltaic într-un timp relativ scurt, urmând ca apoi să te bucuri de toate avantajele anterior menționate!
Date de contact:
Email: office@w4energy.com / sale@w4energy.com
Telefon: +40 725 372 184