Evitarea retrogradării a devenit singura politică economică ce mai contează acum

Deficitul bugetar estimat la 7,9% din PIB în 2025 schimbă ordinea priorităților. Cred că evitarea retrogradării României la categoria nerecomandată investițiilor trebuie să devină prioritatea zero a Guvernului, înaintea oricărei promisiuni despre creștere, stimulare sau consum.

Nu spun asta din reflex contabil și nici din pasiunea pentru tonul sumbru. O spun pentru că datele puse pe masă chiar de economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, arată un tablou pe care nu îl mai poți împacheta frumos: cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană și o datorie publică ce va trece în acest an de 60% din PIB. Asta înseamnă că România pierde și ultimul criteriu de la Maastricht pe care încă îl mai respecta. Iar când le aduni, nu obții libertate de mișcare. Obții vulnerabilitate.

Diferența dintre țintă și realitate a devenit prea mare ca să mai fie povestită frumos

Discuția publică despre consolidare fiscală a alunecat, de prea multe ori, în limbajul comod al intențiilor. Se invocă ajustarea, se repetă ținte, se cere răbdare. Dar cifrele nu au răbdare. Traiectoria actuală indică 7,9% din PIB în 2025, 6,2% în 2026 și 5,8% în 2027. Chiar și peste doi ani am rămâne la aproape dublul plafonului european de 3% din PIB.

Aici este problema reală. Lazea spune limpede că, pentru ca datoria publică să intre pe o traiectorie descendentă, deficitul ar trebui coborât spre 2,5-3% din PIB. Altfel spus, nu discutăm despre o abatere mică, reparabilă din inerție. Discutăm despre un gol mare între unde suntem și unde ar trebui să ajungem pentru stabilizare. Iar când ai un asemenea gol, orice guvern care vorbește doar despre „angajament” fără să arate cum îl acoperă cere, de fapt, un cec în alb.

Mi s-a spus de prea multe ori că piețele se uită și la voință. Poate. Dar voința fără traseu credibil nu ține mult. Dacă ținta tehnică e în jur de 3%, iar tu ești la 7,9% și încă la 5,8% peste doi ani, problema nu mai este una de nuanță ideologică. Este aritmetică bugetară. Și aritmetica are prostul obicei să umilească retorica.

De aceea avertismentul BNR despre cele trei vulnerabilități macro nu trebuie citit ca o lamentație de școală economică. Este o fișă clinică. Iar fișa arată că România a ajuns într-un punct în care orice întârziere costă mai mult decât o decizie nepopulară luată la timp.

Retrogradarea ar lovi mai întâi credibilitatea statului și apoi economia reală

Aud des ideea că ratingul suveran este o chestiune tehnică, rezervată Ministerului de Finanțe, agențiilor de rating și unui cerc de specialiști. Nu cred asta. O eventuală retrogradare la categoria nerecomandată investițiilor nu ar rămâne o știre de nișă. Ar deveni un semnal că statul român este privit ca un debitor mai riscant, exact într-un moment în care are nevoie de credibilitate, nu de suspiciune.

Și aici merită să fim exacți. Faptele din documentare spun clar ce vede BNR: există pericolul opririi finanțărilor de pe piețele externe de capital și al unei ajustări brutale a nivelului de trai. Formularea lui Lazea este severă. Dar severitatea ei vine din realitate, nu din dramatizare. Dacă finanțările externe se opresc sau se complică serios, statul nu mai poate împinge problema înainte cu aceeași ușurință. Corecția nu mai este aleasă politic. Este impusă.

Am văzut, inclusiv în mediul de afaceri, cât de repede se schimbă tonul când o problemă abstractă devine una de cash. Până ieri, toți discută despre oportunități. Azi, deodată, întrebarea devine cine suportă costul ajustării. Iar dacă statul intră într-o asemenea zonă de presiune, costul nu rămâne în tabelele Ministerului de Finanțe. Se mută în economie prin taxe mai mari, investiții publice tăiate prost și o cerere internă mai slabă.

Nu spun aici mai mult decât permit faptele. Și nici nu e nevoie. Când economistul-șef al BNR avertizează simultan asupra riscului de finanțare externă și asupra unei ajustări brutale a nivelului de trai, mesajul central este suficient de clar: problema nu mai este dacă avem o situație inconfortabilă, ci cât timp mai putem pretinde că ea se rezolvă singură.

Argumentul creșterii cumpărate prin deficit nu mai ține după aceste cifre

Cea mai bună obiecție la ce susțin este una serioasă. O ajustare fiscală prea rapidă poate încetini economia, poate presa consumul și poate lovi firmele care depind de piața internă. E adevărat. Ar fi neserios să neg asta doar ca să-mi iasă demonstrația mai curată.

Dar această obiecție nu răstoarnă teza mea. Pentru că alternativa nu mai este între confort și disciplină. Este între o corecție ordonată, decisă intern, și una forțată, sub presiunea piețelor și a neîncrederii. Când ai cea mai mare inflație din UE, cel mai mare deficit din UE și o datorie publică trecută de 60% din PIB, spațiul în care poți spune „mai tragem puțin de timp” aproape că s-a închis.

Lazea critică explicit narativa anilor recenți, aceea că un impuls puternic de cheltuieli publice ar accelera suficient creșterea economică încât costurile ulterioare să fie absorbite. Cred că aceasta este clarificarea centrală a momentului. Nu orice creștere a PIB ajută. Dacă ea este cumpărată prin deficite persistente și prin deteriorarea credibilității fiscale, atunci nota de plată vine mai târziu și vine mai scump.

Faptele despre venituri arată și ele cât de îngust a devenit culoarul. În 2026, veniturile bugetare ar urma să ajungă la 36,7% din PIB, cel mai mare nivel din ultimul deceniu, pe baza majorărilor de TVA, accize și impozit pe dividende. În același timp, presiunea fiscală este prognozată să urce de la 29,4% din PIB în 2025 la 30,4% în 2026 și 30,5% în 2027. Cu alte cuvinte, statul va lua mai mult din economie. Și totuși, nici așa deficitul nu coboară suficient.

Asta este partea care ar trebui să neliniștească sincer mediul privat. Nu doar că fiscalitatea urcă. Ci că urcă fără să producă încă stabilizarea de care avem nevoie. Iar aceasta este una dintre cele mai proaste combinații posibile pentru o economie: efort mai mare cerut contribuabililor, dar fără sentimentul că problema este, în sfârșit, pusă sub control.

Guvernul trebuie judecat după planul concret, nu după talentul de a amâna

De aici rezultă, cred, singurul criteriu onest după care ar trebui evaluat Guvernul în următoarele luni. Nu după cât de bine explică de ce s-a ajuns aici. Nu după câte formule mai inventează pentru a redenumi austeritatea, ajustarea sau responsabilitatea. Ci după credibilitatea măsurilor prin care poate coborî deficitul dinspre 7,9% spre zona de 3%.

Spun „credibilitatea măsurilor” pentru că aici se joacă totul. Dacă reperul tehnic pentru stabilizarea datoriei este 2,5-3% din PIB, iar traiectoria oficială te lasă la 5,8% în 2027, întrebarea nu este dacă Guvernul recunoaște problema. O recunoaște toată lumea. Întrebarea este ce face concret ca să închidă diferența. Fără răspuns la asta, orice discurs despre optimism economic devine reclamă, nu politică publică.

Pentru cititor, consecințele nu sunt abstracte. Dacă am dreptate și nimeni nu acționează serios, înseamnă ani în care statul va încerca să repare târziu ce putea corecta mai devreme: taxe mai apăsate, spațiu bugetar tot mai mic pentru investiții și presiune constantă asupra nivelului de trai. Nu este o apocalipsă. Este mai rău prin banalitatea ei. O erodare lentă, administrată prost, în care fiecare an devine puțin mai scump și puțin mai îngust.

Verdictul meu este simplu. România nu mai are acum o dezbatere autentică despre model economic, ci un examen de credibilitate fiscală. Iar până la următorul buget, întrebarea punctuală pentru Guvern este aceasta: ce măsuri concrete pune pe masă pentru a coborî deficitul dinspre 7,9% spre zona de 3%, înainte ca piața să decidă ea însăși că nu ne mai acordă timp?

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră

Revista IoanaUn zahăr din carnea roșie este asociat cu un risc de diabet de tip 2 cu 63% mai mareNews24Ministerul Apărării publică imagini cu doborârea a două drone Geran lângă SulinaDolce SportAdrian Mihalcea consideră o strategie declarația lui Șumudică despre retrogradareGetPonyHyundai Santa Fe facelift va fi primul model al mărcii cu propulsie electrică și autonomie extinsăBravonetFrații Coen au primit Premiul Lumière cu o glumă fără perdea despre inventatorii cinematografieiLylaDe ce scuzele ajung uneori reproșuri. Cum răspunzi când celălalt evită să își asume greșeala