România are o criză de piață energetică, nu de capacitate

România nu mai poate invoca onest lipsa de capacitate ca explicație principală pentru prețurile indecente la energie. Cred că problema reală este alta: o piață vulnerabilă la orele de vârf și o guvernanță care a confundat prea ușor megawații instalați cu siguranța economică.

Faptul brut este greu de cosmetizat. În prima zi a valului de caniculă din această săptămână, România a avut 224 de euro pe MWh, cel mai mare preț mediu spot din Europa. Nu vorbim despre o piață periferică și nici despre o economie care și-a redus producția în ultimii ani. Dimpotrivă. Capacitatea de producție a crescut, mai ales prin conectarea de parcuri solare. Și totuși, exact când cererea a urcat din cauza aparatelor de aer condiționat, România a importat energie pentru a acoperi consumul de vârf. Aici este adevărata acuzație din cifre: am adăugat capacitate, dar nu am obținut stabilitate.

Am văzut prea des, în dezbaterile despre energie, reflexul acesta comod: se anunță noi MW instalați, se taie o panglică, se livrează mesajul politic al succesului și se lasă impresia că problema prețului este rezolvată. Nu este. O piață energetică serioasă nu se judecă după fotografia de la prânz, când produce bine solarul, ci după orele în care sistemul este sub stres și costul marginal explodează.

Capacitatea a crescut, dar exact atunci când contează România cumpără scump

Datele publicate arată limpede această ruptură. România și-a inversat tendința anterioară de scădere a capacității de producție, în special prin solar. În mod normal, asta ar trebui să tempereze prețurile. Numai că în prima zi de caniculă efectul dominant nu a fost extinderea ofertei, ci consumul ridicat. Cu alte cuvinte, sistemul a reacționat nu ca o piață întărită de investiții, ci ca una care rămâne fragilă exact în intervalele critice.

Asta schimbă complet discuția. Dacă ai mai multă capacitate instalată și tot ajungi să imporți la vârf, problema nu mai este doar cât produci pe hârtie, ci ce fel de disponibilitate reală ai în orele grele și cât de bine este organizată piața pentru acele momente. Nu simpla statistică a noilor capacități contează, ci dependența de import în orele critice. Iar aici semnalul este prost.

Pentru că importul de echilibrare în astfel de momente nu este o anomalie fără cost. El împinge în sus costul marginal, iar costul marginal devine preț pentru toată piața. De aceea, recordul de 224 de euro pe MWh nu este doar un titlu spectaculos, ci un mesaj foarte concret pentru orice companie care consumă masiv energie în orele de vârf. Și, indirect, pentru fiecare gospodărie care va simți presiunea în costul vieții.

În fond, asta arată și cel mai mare preț spot din Europa: nu o penurie simplă, ci incapacitatea de a transforma extinderea capacității în predictibilitate de preț. Iar predictibilitatea, nu propaganda cu MW, este moneda reală a unei economii moderne.

Energia scumpă lovește exact când economia este deja slăbită

Momentul este mai prost decât pare la prima vedere. Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România a scăzut în mai la 30,5 puncte, un nivel care semnalează risc ridicat de recesiune tehnică și stagflație. Într-un asemenea decor, energia scumpă nu vine ca un incident izolat. Vine ca accelerator.

Știu că expresia „costuri mai mari” poate suna abstract. Nu este deloc abstractă pentru directorul financiar al unei companii industriale care cumpără electricitate în orele cele mai scumpe și vede cum marja se subțiază într-o piață în care clientul nu mai acceptă orice preț. Nu este abstractă nici pentru un investitor care se uită la România și observă că piața noastră poate deveni cea mai scumpă din Europa tocmai după ce și-a mărit capacitatea de producție. Asta nu inspiră încredere. Inspiră prudență.

Efectul se propagă repede. Mai întâi în costul direct de producție și operare. Apoi în prețurile finale, acolo unde firmele încearcă, cu succes limitat, să transfere povara. Și, mai departe, în costul capitalului, pentru că o economie expusă la inflația importată prin energie rămâne vulnerabilă la finanțare mai scumpă. Acesta este lanțul real. Nu se vede într-un singur comunicat, dar se vede în bilanțuri.

Mi s-a spus de prea multe ori că piața va regla singură astfel de tensiuni. Poate. Dar între timp firmele își recalibrează investițiile, își mută prudența în bugete și își schimbă planurile de producție. O economie nu așteaptă liniștită până când teoriile se confirmă. Reacționează imediat, iar reacția la volatilitate este aproape întotdeauna defensivă.

Argumentul caniculei este real, dar nu scuză vulnerabilitatea structurală

Există, desigur, un contraargument legitim. Canicula a împins în sus consumul prin utilizarea aparatelor de aer condiționat, iar un vârf de cerere poate tensiona orice piață. Este adevărat. Ar fi absurd să pretindem că vremea nu contează sau că orice creștere bruscă de consum poate fi absorbită fără fricțiuni.

Dar exact aici se termină puterea acestui argument. Fiindcă teza opusă ar fi convingătoare doar dacă România ar fi avut un episod excepțional într-o piață altfel robustă. Or, faptul relevant este altul: deși și-a extins capacitatea de producție, România a continuat să importe energie pentru acoperirea consumului de vârf și a ajuns cea mai costisitoare piață energetică europeană în acea zi. Asta nu mai descrie doar un șoc meteorologic. Descrie o vulnerabilitate structurală.

Mai există o limită a apărării prin invocarea conjuncturii. Datele publicate nici măcar nu cuantifică volumul importurilor din vârfuri și nici sursa exactă a energiei cumpărate. Nici structura comparativă a mixului energetic față de alte state europene nu este detaliată. Cu alte cuvinte, nici măcar nu avem încă tabloul complet al slăbiciunii, dar vedem deja rezultatul ei în preț. Iar când rezultatul este cel mai mare preț din Europa, Guvernul nu are voie să se mulțumească cu explicații meteo.

Dar aici apare și obligația de politică publică. Dacă problema este recurentă în perioadele de caniculă, atunci testul relevant pentru decidenți nu mai este numărul de MW adăugați într-un an, ci frecvența cu care România sare în zona de preț extrem atunci când temperaturile cresc și importurile devin necesare. Aceasta este cifra care ar trebui urmărită obsesiv.

Guvernul trebuie să trateze piața, nu să celebreze statistica instalată

De aici pornește verdictul meu: Guvernul trebuie să trateze urgent distorsiunile de piață și de guvernanță care fac ca România să importe scump exact când are mai mare nevoie de energie. Nu spun că investițiile în capacitate au fost inutile. Dimpotrivă, ele erau necesare. Spun că au fost prezentate ca suficiente, iar realitatea le-a contrazis brutal.

Ce înseamnă, concret, dacă nimeni nu acționează? Înseamnă că fiecare nou val de caniculă poate readuce același tipar: consum mai mare, nevoie de import în orele de vârf, cost marginal ridicat, presiune pe companii, presiune pe prețurile finale, presiune pe o economie deja fragilizată de un indicator de încredere la 30,5 puncte. Înseamnă decizii de investiții mai prudente și randamente mai mari cerute pentru capitalul nou. Înseamnă că România devine o piață în care energia nu este doar scumpă, ci imprevizibil de scumpă. Iar asta sperie mai tare decât un preț mare izolat.

Și mai înseamnă ceva, poate cel mai grav. Că statul va continua să vorbească despre ofertă, în timp ce economia va suferi din cauza felului în care funcționează piața la vârf. Când există această ruptură între discursul oficial și experiența din facturi, încrederea se erodează repede. Nu doar în piața energiei, ci în capacitatea statului de a înțelege ce se petrece.

Întrebarea corectă pentru Guvern nu este dacă 224 de euro pe MWh a fost un accident. Întrebarea este dacă, până la următorul episod serios de caniculă, va putea arăta precis de ce România importă la vârf după ce și-a mărit capacitatea și ce schimbă pentru ca acest tipar să nu se repete. Asta este tema de urmărit. Nu la iarnă. Nu la anul. La următorul val de căldură.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News