Achiziționarea unui apartament este o etapă importantă în viața fiecărei persoane, ce implică economii și începerea unei noi vieți, într-o altă locuință. Astfel, pentru o decizia corectă, îți prezentăm cinci lucruri pe care este important să le știi înainte de a cumpăra un apartament.
1. Accesibilitatea
Înainte de toate, gândește-te care sunt prioritățile tale, dar și activitățile pe care le faci recurent întrucât sunt factori decizionali pentru alegerea unui apartament. Cu siguranță, nu ți-ai dori să petreci mult timp în trafic sau să fii departe de birou, doar că prețul este de obicei mai mare pentru apartamentele din zonele ușor accesibile.
De asemenea, ia în calcul și accesibilitatea mijloacelor de transport în comun, vezi cât de ușor ajungi la metrou, autobuz sau tramvai. Contează și dacă este aproape de spații comerciale, supermarketuri sau parcuri. Pentru început poate nu îți vei da seama cât de mult înseamnă toate acestea pentru confortul tău. Însă, cu timpul, valorează mai mult decât îți închipui și trebuie să le vezi ca puncte de reper când alegi un imobil.
2. Pune în balanță nevoile și bugetul
Ai putea crede că primul criteriu care stă la baza alegerii unui apartament este bugetul, doar că trebuie să ții cont și de nevoile tale. Pentru că apartamentul este o investiție pe termen lung, cu siguranță îți dorești să faci cea mai bună alegere. Optează pentru un apartament cu două camere în loc de trei, dacă în viitorul apropiat ai planuri să locuiești singur. De exemplu, analizează oferta de apartamente 2 camere Bucuresti și, cu siguranță, vei găsi oferta care să ți se potrivească.
3. Aspectul întregului imobil
Este important ca apartamentul tău să arate bine, dar la fel de important este să fie într-o stare bună și blocul. Lista de verificare a imobilului trebuie să includă următoarele:
- calitatea finisajelor;
- anul construcției;
- modificări de compartimentare în conformitate cu legea;
- eficiența termică;
- cum se prezintă fațada și scara blocului.
După ce ai bifat aceste lucruri, urmează interiorul apartamentului tău. Verifică pereții, calitatea finisajelor, tavanul, încălzirea, podelele. De asemenea, întreabă și de vecini sau cât de luminos este pe timpul zilei.
4. Eficiența termică
Știm, sunt multe lucruri de analizat atunci când îți dorești un apartament nou. Deși pare un proces complicat, totul este pentru binele tău și confort. Ce trebuie să știi înainte de a cumpăra un apartament este că la orice tranzacție imobiliară vânzătorul are datoria de a prezenta certificatul de eficiență energetică.
Când imobilul se încadrează într-o clasă de eficiență bună, cum ar fi A sau B, vei avea pierderi mai mici de căldură, în special pe timp de iarnă. Pentru tine înseamnă facturi mai mici la întreținere. Acest lucru este mai ușor de obținut în cazul apartamentelor noi, care sunt construite conform standardelor actuale.
5. Orientarea spațială a apartamentului
Am ajuns la un punct care necesită mai multă atenție decât i se acordă, și anume orientarea spațială a apartamentului. Acest detaliu dictează confortul interior pe care îl simți în apartament, pentru că ține de felul în care lumina pătrunde în casă.
Cea mai bună orientare a apartamentului este către est și vest, pentru a avea lumină în camere atât dimineața, cât și seara.
Acestea sunt doar cinci dintre aspectele importante care stau la baza deciziei achiziționării unui apartament. Astfel, dacă te afli în căutarea propriei locuințe, consideră-le puncte de reper pentru confortul tău pe termen lung acasă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetMegan Fox și-a lansat pagina pe platforma pe care o deține. Site-ul a căzut în câteva ore
LylaVaccinul gripal nu protejează imediat. Medicii cer programarea din timp pentru copii și adulți
Revista IoanaCând poți recongela carnea crudă și când ai nevoie să o gătești înainte de a o pune înapoi în congelator
News24Rusia a lovit centrala din Harkov la 3 ore după ce Trump anunțase oprirea atacurilor asupra energiei
Dolce SportQinwen Zheng o învinge pe Mirra Andreeva și obține pentru China primul titlu la Beijing
GetPonyImpozitul hibridelor crește în 2026 față de varianta inițială. Cum se aplică reducerea de maximum 30%