Cafeaua este un produs ce poate contribui semnificativ la PIB-ul unei țări producătoare. Stabilizarea și creșterea veniturilor producătorilor determină un impact pozitiv asupra mediilor social și economic, însă pentru ca volumul de cafea produs și valoarea acestei materii prime să se poziționeze pe un trend cu o creștere constantă, este necesar ca guvernele țărilor producătoare să garanteze un climat economic bun, determinat de politici fiscale atractive, astfel încât micii producători să poată stabili o valoare a bunului mai mare la origine.
Volumele arată ca piața globală a cafelei se dezvoltă
În ultimele două decenii, cererea globală de cafea a crescut cu aproximativ 65%. Dacă la mijlocul primului deceniu de după Revoluție, cererea era de 95 milioane de saci (60 kg pers sac), media din intervalul 2015-2020 a fost de aproximativ 157 milioane de saci. În tot acest interval de timp, rata anuală de creștere a cererii globale de cafea a crescut cu aproximativ 2%, în fiecare an.
Acest trend favorabil nu a fost stabilit de piețele tradiționale cu rate de consum / locuitor ridicate (SUA, America de Nord, Japonia), ci de țările emergente și țările producătoare de cafea. Cel mai mare dinamism a fost observat în țările asiatice (creștere anuală a consumului cu 5.5% anual), în timp ce țările din America Latină (2.8%) și Africa (3.2%) au înregistrat ritmuri mai lente de creștere.
Așadar, la nivel global, putem discuta despre o schimbare clară de paradigmă, în privința creșterilor semnificative de volum, de la piețele clasice către cele netradiționale. Doar în 2018/2019, aproximativ 50% din cafeaua produsă la nivel mondial a fost consumată în țări emergente și țări exportatoare, fapt ce se traduce printr-o creștere a consumului cu 50%, comparativ cu datele înregistrate în urmă cu 20 de ani, în aceleași zone.
Valoarea în sectorul global al cafelei este în creștere
Nu doar volumele au crescut semnificativ de la an la an, ci și valoarea cafelei. În jurul acestei materii prime sunt dezvoltate o mulțime de ramuri conexe: procesarea cafelei, vânzarea cu amănuntul a cafelei etc Veniturile generate de toate aceste afaceri au crescut la rândul lor, în ultimele două decenii.
Acest trend favorabil pentru economie se bazează și pe faptul că astăzi, consumatorii sunt mult mai educați, comparativ cu începutul sau mijlocul anilor ‘90. Clientul știe să deosebească mult mai bine un sortiment de altu, alege cafeaua preferata atât de pe net, cât și din magazine specialitate și știe, totodată, tehnici de realizare a cafelei, cu ajutorul ustensilelor și aparatelor de care dispune.
Între 1994 și 2019, vânzarea de cafea măcinată prăjită (pachete, monodoze, capsule) aproape s-a dublat, de la aproximativ 1.2 miliarde euro la aproximativ 2.5 miliarde de euro. În același timp, valoarea cafelei importante a crescute de la aproximativ 400 milioane euro la aproximativ 470 milioane euro.
Piața globală a cafelei în 2020: Concluzii
Asistăm la un trend ascendent, în privința volumelor de cafea produse anual, ce își are originile în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Paradoxal, nu piețele tradiționale sunt “vinovate” de această creștere spectaculoasă a cererii, ci țările emergente și cele producătoare de cafea, însumând astăzi 46% din totalul cererii globale.
Peste 90% din totalul cafelei se exportă în formă neprocesată, de aceea, valoarea adăugată este concentrată în țările importatoare, ca urmare a procesului de prelucrare implementat pe plan local. Acesta este și motivul pentru care valoarea adăugată la origine (producători) rămâne în continuare mică.
Discutăm despre provocări tehnice, costuri de transport / înmagazinare a cafelei verzi și bariere tarifare, adică piedici în calea stabilirii unui preț la producător ofertant pentru cei care constituie prima mână de lucru, pe cursul plantare-comercializare a cafelei.