Ai vizitat până acum satele săsești din Transilvania? Dacă nu, neapărat trebuie să remediezi acest lucru și să te bucuri de unele dintre cele mai frumoase atracții turistice din țară. Multe dintre acestea sunt incluse în Patrimoniul UNESCO și, mai important, sunt adevărate muzee în aer liber.

 

Este bine de știut că le poți vizita într-o singură zi, chiar alegând excursii in Romania. Astfel, ori de câte ori vei dori să te deconectezi de la muncă și să te relaxezi, poți opta pentru o excursie în care să vizitezi frumusețile țării noastre.

Viscri

La ora actuală, satul Viscri este unul dintre cele mai populare atât din România, cât și din Europa de Est. Motivul? Este satul ales de Regele Charles al III-lea, sat pe care l-a promovat cu drag și în care și-a cumpărat și o casă pe care a transformat-o în muzeu. Atracția principală din Viscri este Biserica Fortificată, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Aceasta are o arhitectură impresionantă și este foarte bine conservată. Din turnul principal se poate vedea întreg satul, iar priveliștea este cu adevărat încântătoare. Te poți plimba ore în șir pe străduțele pietruite, poți admira casele săsești care pare că s-au oprit în timp și poți vedea meșteșugari locali. Este cu adevărat o incursiune în trecut, o experiență pe care trebuie să o ai măcar o dată în viață.

Saschiz

Satul Saschiz, situat în partea de sud a județului Mureș, impresionează prin faptul că pare un muzeu în aer liber, la fel ca toate satele din acea zonă. Punctul principal de atracție este Turnul Bisericii Fortificate, asemănător Turnului cu Ceas din Sighișoara. De altfel, satul se află la o distanță relativ mică de Sighișoara. Biserica Evanghelică Fortificată este inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Biertan

Satul Biertan, din inima Transilvaniei este o adevărată comoară arhitecturală și istorică. Aici se regăsește o Biserică Fortificată, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, iar satul pare a fi un muzeu medieval în aer liber. De asemenea, aici se regăsește și Casa Parohială, cu o cameră a căsătoriilor unică în lume, ce a găzduit în trecut procese de divorț. Aici, oamenii care voiau să se căsătorească erau obligați să conviețuiască timp de o lună, având la dispoziție doar un pat, un scaun și o lingură, iar în tot timpul cât a funcționat, un singur cuplu a divorțat.

Rupea

 

Satul Rupea, din județul Brașov, este un exemplu de istorie și de autenticitate. Cu siguranță te vei îndrăgosti de fiecare străduță și de vestigiile istorice de aici, la fel ca și de casele superbe. Atracția centrală a satului este Cetatea Rupea, o fortăreață medievală impunătoare, aflată pe o mic deal, ce oferă o priveliște de vis asupra împrejurimilor. Cetatea a fost construită în secolele XIV-XV, cu scopul apărare și refugiu pentru comunitatea locală. Astăzi, cetatea este renovată și consolidată, astfel că poți admira zidurilor, turnurile și bastioanele și te poți bucura de ceea ce înseamnă istorie în aer liber.

 

Sperăm să vizitezi cât mai curând aceste sate încântătoare!

 

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră