Cu toții suntem surprinși sau chiar deranjați uneori de numărul mare de case de pariuri existente în prezent. Nu e eveniment sportiv pe care să îl urmărim la TV și care să nu fie întrerupt de o mulțime reclame pentru agențiile de pariuri online.

Sau nu e plimbare în care să nu vedem cel puțin câteva agenții fizice de pariuri recent deschise în orașul în care trăim. Ei bine, numărul mare de case de pariuri online disponibile nu este un aspect negativ, ci dimpotrivă, poate fi și un foarte important avantaj.

De exemplu, având mai multe case de pariuri online la dispoziție, ai de unde alege, așa că poți opta să joci la casa de pariurilor care ți se potrivește cel mai bine.

Cu toate acestea, nu este deloc ușor să alegi o casa de pariuri, ci dimpotrivă, vă trebui să te folosești de multe criterii, astfel încât să mergi la sigur și să alegi de la bun început o casa de pariuri cu care să te înțelegi cât mai bine. Ei bine, iată care sunt aspectele ce vor facilita mult alegerea unei case de pariuri.

Reputația este un criteriu deosebit de important

Exista multe case de pariuri online, dar nu toate sunt perfecte. Ba chiar unele dintre ele au chiar o reputație destul de negativa, așa că ar trebui să te ferești de ele. Și totuși, cum să te asiguri că alegi o casa de pariuri online care să nu te dezamăgească?

Ei bine, cel mai bun mod de a face asta este să cauți informații despre casa de pariuri care te interesează. Internetul este cel mai bogat loc unde poți găsi referințe despre orice, inclusiv despre casele de pariuri, așa că nu ar trebui să ignori aceasta oportunitate.

Folosește-te de fiecare pagina de pe internet pentru a te informa despre casa de pariuri la care vrei să joci iar astfel sigur vei putea face o alegere potrivita. Te întrebi unde ar trebui să cauți? Ei bine, iată câteva idei:

Rețelele de socializare, în mod special grupurile de pariori de pe Facebook;

  • Grupurile de Telegram
  • Bloguri și site-uri dedicate pariurilor sportive
  • Forumuri de specialitate

Folosește-te de aceste resurse și sigur te vor ajuta mult să faci o alegere inspirata.

Ce spun prietenii tai?

Daca obișnuiești să joci la pariuri sportive, sigur ai și alti prieteni care fac asta. Ei probabil că au descoperit de mai mult timp avantajele pariurilor online, așa că pariază folosind telefonul mobil deja de mult timp. De aceea nu ar trebui să eziți în a le solicita câteva recomandări și mai ales referințe.

Cel mai probabil că iți vor recomanda acele case de pariuri online la care ei joaca, prezentandu-ți atât punctele forte dar și aspectele negative. În plus, te vor putea ajuta cu îndrumări și mici ghiduri în folosirea aplicației, ei fiind deja familiarizați cu aceasta.

De asemenea, vă fi mai ușor să împărtășiți biletele pe care le jucați, pentru a vă inspira unul de la celalalt, iar astfel cresc și șansele de căștig.

Cât de ușor este de folosit?

Unele case de pariuri au o platforma menita parca să încurce pariorii și nicidecum să îi ajute. Ei bine, nu trebuie să alegi o astfel de casa de pariuri, ci dimpotrivă.

Recomandarea noastră este să alegi o platforma cât mai intuitiva, iar în acest fel vei reuși cu siguranță să eviți problemele în utilizarea obișnuită a platformei.

Testează aplicația dar și site-ul web de pe toate dispozitivele pe care le folosești de obicei, iar în acest mod te vei putea convinge daca platforma este ușor de folosit, sau nu.

Taxe, procedura de depunere și retragere

Asigura-te că alegi o casa de pariuri online care se ocupa de toate aspectele birocratice legate de taxe. Altfel spus, nu ar trebui să ai tu ceva special de făcut pentru a fi în legalitate, ci toate taxele și comisioanele care se cuvin statului ar trebui să fie reținute la sursa iar casa de pariuri să se ocupe apoi de aceste plati.

În mod normal, casele de pariuri sunt obligate să facă asta, dar sigur nu ai vrea să te trezești cu surprize.

De asemenea, acorda atenție metodelor de depunere și de retragere, astfel încât să poți evita anumite comisioane pe care nu ți-ai dori să le plătești dar și alte politici abuzive. Aceste aspecte simple te vor ajuta să alegi mai ușor dar și mai bine o casa de pariuri la care să joci.

Tine cont de toate aceste detalii și sigur nu vei da gres în alegerea unei case de pariuri online care să te ajute să iți transformi inspirația într-o sursa profitabila de venituri, având la dispoziție cote excelente, o oferta bogata de unde poți alege evenimentele pe care să pariezi și mai ales opțiuni și funcții utile în timpul parierii.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
case de pariuri pariuri online sfaturi pariuri