De la primele pachete de cafea trimise prin poștă până la espressoarele automate și sistemele cu capsule de astăzi, Tchibo și-a construit istoria în jurul cafelei. În timp, brandul și-a extins oferta, dar a păstrat legătura dintre alegerea atentă a boabelor, prăjire, profilul aromatic și modul de preparare.

Primii pași în dezvoltarea Tchibo

Istoria Tchibo începe în 1949, când Max Herz și Carl Tchilling-Hiryan pun bazele unei afaceri care livra cafea prin poștă. În 1955 se deschide primul magazin Tchibo în Hamburg, în care clienții puteau să deguste cafeaua înainte de a cumpăra un pachet. Câteva decenii mai târziu, în 2005, apare Cafissimo, sistemul creat pentru prepararea mai multor specialități de cafea cu același aparat.

Calitatea Tchibo: de la selectarea boabelor la prăjire

La Tchibo, procesul  de obținere a cafelei începe din țările de origine și continuă cu achiziția, transportul, depozitarea și prăjirea. Compania menționează relațiile pe termen lung cu furnizorii și verificarea cafelei înainte ca aceasta să ajungă în producție.

Controlul include mai multe etape:

  • selectarea boabelor, în funcție de caracteristicile urmărite;
  • transportul și depozitarea, înainte de intrarea cafelei în producție;
  • verificarea mostrelor din transporturi, prin prăjire și degustare;
  • evaluarea acidității și a aromei, informații folosite pentru stabilirea rețetei finale;
  • prăjirea, etapă în care timpul influențează profilul aromatic al cafelei.

După prăjire, loturile sunt degustate din nou, pentru evaluarea rezultatului.

De la espresso intens la cafele cu note fructate

Diversitatea actuală a gamei Tchibo permite alegerea cafelei nu numai după forma de prezentare, ci și după intensitate, aciditate și profil aromatic. Oferta Tchibo cuprinde sortimente cu profiluri diferite, astfel încât alegerea poate fi făcută și în funcție de tipul de cafea preferat:

  • Tchibo Barista Espresso – o cafea cu intensitate ridicată, potrivită pentru cei care preferă un espresso cu gust puternic.
  • Tchibo Barista Caffe Crema – are o intensitate mai redusă decât varianta Espresso și se remarcă printr-un corp fin și o cremă delicată.
  • Tchibo Barista Espresso Dark – este puternic și intens, cu arome fine de nuci prăjite și o cremă catifelată, de culoarea ciocolatei.
  • Tchibo Barista Origins Colombia – aduce în prim-plan originea cafelei și oferă o alternativă pentru cei interesați de profilurile asociate boabelor provenite dintr-o anumită regiune, având note de fructe roșii.
  • Privat Kaffee African Blue, Brazil Mild și Latin Grande – extind selecția către cafele din țări de origine, cu arome bogate, care își păstrează particularitățile specifice zonei în care au fost cultivate. Altitudinea, tipul de sol și clima fiecărei regiuni dau aroma, densitatea spumei, gustul și nivelul de aciditate al cafelei.

 

  • Tchibo BIO Athiopien, o cafea Arabica din Etiopia, ale cărei boabe sunt culese manual, spălate cu grijă, uscate la soare și apoi prăjite ușor la tambur în Hamburg.

Cafissimo și Esperto completează universul cafelei Tchibo

Tchibo nu oferă doar cafeaua, ci și două sisteme diferite pentru prepararea ei acasă. Gama Esperto cuprinde espressoare automate cu râșniță integrată, care macină boabele înainte de preparare. În oferta actuală se regăsesc Esperto Mini, Esperto Caffe 2 și Esperto Caffè 2 Milk. Modelul cu sistem pentru lapte permite și prepararea unor băuturi precum cappuccino, latte macchiato sau flat white.

Cafissimo funcționează cu cafea deja porționată în capsule. Sistemul permite alegerea între peste 20 de sortimente, inclusiv Espresso, Caffe Crema și variante  de  capsule cu arome.

Cele două game răspund unor preferințe diferite. Esperto este orientat către cafeaua boabe măcinată înainte de preparare și oferă posibilitatea de personalizare a băuturii, în timp ce Cafissimo pune accent pe porționare și simplitatea preparării.

Peste șapte decenii de evoluție au extins universul Tchibo mult dincolo de primele pachete de cafea livrate prin poștă. Astăzi, brandul reunește origini și profiluri aromatice diferite, cafea boabe, capsule și propriile sisteme de preparare, păstrând cafeaua în centrul acestei dezvoltări.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră