5 metode de a scăpa de gândacul de Colorado

Gândacul de Colorado este o specie de dăunător ce dă mari bătăi de cap fermierilor care cultivă cartofi, tomate și vinete, acestea fiind culturile pe care le atacă. Originar din America de Nord, după cum ușor putem deduce din denumirea sa, gândacul de Colorado s-a răspândit rapid pe tot continentul european, fiind ușor de recunoscut datorită coloritului și dungilor negre și galbene.

Este considerat unul dintre cei mai periculoși dăunători ai culturilor amintite, producând pagube încă din stadiul de larvă. Se poate spune chiar că larvele sunt mai periculoase decât adulții, ținând cont că pot distruge în proporție de peste 95% o cultură de cartofi.

Fiind vorba de un dăunător atât de periculos, orice fermier trebuie să știe care sunt metodele prin care îl poate combate, pentru a-și proteja culturile. Pentru cei care nu sunt la curent cu aceste metode, le prezentăm pe larg în cele ce urmează. 

Soluție cu săpun de casă

Gândacii de Colorado sunt sensibili la soda caustică din componența săpunului de casă, așa că o astfel de soluție le vine ușor de hac. Pentru a obține amestecul necesar, se taie mărunt 200 de grame de săpun de casă, care se dizolvă apoi în doi litri de apă fierbinte. Se adaugă frunze de pelin sau de gălbenele atunci când săpunul s-a topit și se lasă la răcit într-un vas acoperit. Se obține astfel o soluție concentrată, care se diluează cu 8 litri de apă, după care se stropesc plantele atacate.

Cenușă

O altă soluție simplă și la îndemână  constă în folosirea cenușii de lemn și cărbune. Cenușa se adună într-un recipient și se presară pe frunzele plantelor atacate și pe solul de la baza acestora. În acest mod scapi și de gândacii adulți și de larve, fertilizezi în același timp solul, dat fiind faptul că cenușa are un conținut bogat de potasiu și fosfor.

Citeste si:  Cele Mai Bune Masini de Gaurit cu Coloana

Rumeguș

La fel de eficient în combaterea gândacului de Colorado s-a dovedit și rumegușul, cu condiția să fie de pin sau de mesteacăn. Acești dăunători sunt sensibili la mirosul de lemn proaspăt așa că, presărat printre rânduri în culturile infestate, rumegușul îi va ține le distanță. Pentru ca metoda să fie eficientă, rumegușul se împrăștie o dată la două săptămâni înainte de înflorire și o dată pe lună după ce plantele au înflorit.

Tratamente chimice

Atunci când invazia dăunătorilor este masivă, se impune folosirea unor insecticide puternice, care să extermine adulții și larvele. O astfel de soluție este și cea din insecticid Zebra, care se administrează atât la apariția larvelor și adulților, cât și atunci când dăunătorii au apucat deja să facă pagube însemnate. Pentru un efect maxim, este nevoie ca plantele să fie acoperite uniform cu soluție la momentul stropirii.

Propria otravă

Paradoxal, dar gândacii de Colorado pot fi folosiți ca mijloc de combatere a propriei specii, datorită faptului că elimină o toxină puternică. Pentru asta, se adună de pe plante mai mulți gândaci adulți, cât să umple un borcan de 500 de mililitri. Pentru a fi mai ușor de prins, se recomandă recoltarea acestora la orele dimineții, atunci când sunt încă amorțiți. 

Gândacii prinși se transferă apoi într-un recipient de 10 litri, în care se adaugă apă, după care se acoperă cu un capac. Evident, gândacii vor muri, însă astfel vor elimina în apă acea toxină puternică. Se lasă recipientul acoperit 6-7 zile, iar atunci când toți gândacii s-au scufundat pe fundul vasului  e semn că soluția poate fi folosită. Aceasta este foarte concentrată așa că fiecare litru de soluție se diluează cu un litru de apă, apoi se stropesc plantele.

Acestea sunt cele mai simple și la îndemână soluții pentru a scăpa ușor de unul din cei mai periculoși dăunători ai culturilor agricole.   

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata