EUROHOLD primește un angajament de finanțare de 31 milioane de dolari de la GLOBAL EMERGING MARKETS GROUP (GEM)

EUROHOLD, unul dintre cele mai mari grupuri financiare și de asigurări din regiunea CEE / SEE / CSI, compania mama a Euroins, și-a asigurat un angajament de finanțare de 31 milioane de dolari (26 milioane euro) de la Global Emerging Markets Group (GEM) – unul dintre cele mai mari grupuri de investiții, cu o valoare estimată de 3,4 miliarde dolari, și cu activitatea axată pe piețele emergente din 70 de țări din întreaga lume. Cele două părți au semnat deja un prim acord.

GEM va asigura finanțarea din capitaluri proprii în schimbul unei cote din acțiunile grupului ЕUROHOLD. Fondurile urmează să fie folosite pentru achiziția grupului CEZ în Bulgaria, dar și pentru investiții în dezvoltarea operațiunilor din piața de asigurare – prin activitatea Euroins. Pe termen lung, ЕUROHOLD urmărește să devină unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii financiare și de utilități din Europa Centrală și Europa de Sud-Est.

GEM are aproape 30 de ani de experiență în investiții în întreaga lume, iar până acum a finalizat peste 400 de tranzacții în peste 70 de țări din întreaga lume.

Citeste si:  Studiu: 59% dintre români au consumat suplimente alimentare în primele 6 luni ale pandemiei

„Ne bucurăm că un investitor global de capital privat, precum GEM, a decis să ni se alăture, să investească în holdingul nostru și să sprijine strategia noastră de investiții. Acordul cu GEM este un semn clar de încredere în managementul și dezvoltarea companiei noastre”, a declarat Vasil Stefanov, directorul de dezvoltare al Eurohold.

La începutul acestui an, Eurohold a primit ultimele aprobări pentru preluarea a șapte filiale ale grupului CEZ din Bulgaria, inclusiv 67% din cea mai mare companie electrică – CEZ Distribution Bulgaria și cel mai mare furnizor de energie electrică – CEZ Electro Bulgaria, respectiv 100% din acțiunile celui mai mare comerciant autorizat de energie electrică din Bulgaria- CEZ Trade Bulgaria. CEZ este cel mai mare furnizor și distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienți. În 2019, CEZ Bulgaria a înregistrat venituri și active totale de 700 milioane EUR (1,4 miliarde BGN). Compania are peste 3000 de angajați în Bulgaria.

Citeste si:  BusinessMark te invită la Tax & Finance Forum Brașov
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner