Expunerea la un fungicid în timpul sarcinii poate avea consecințe grave asupra sănătății urmașilor pe parcursul a 20 de generații, sugerează un nou studiu realizat pe șobolani. Cercetarea arată cum modificările chimice pot fi transmise prin mecanisme epigenetice, care influențează modul în care genele sunt activate sau dezactivate fără a schimba ADN-ul.
Experimentul, citat de Stiripesurse, s-a concentrat pe vinclozolin, o substanță activă folosită frecvent în fungicide pentru a combate bolile plantelor. Oamenii de știință au descoperit că o singură expunere la această substanță în timpul gestației a crescut riscul de boli la descendenți, iar efectele au persistat de-a lungul a zeci de generații.
Cum se transmit efectele peste generații
Studiul a fost coordonat de Michael Skinner, profesor de biologie la Washington State University, care investighează de peste două decenii impactul factorilor de mediu asupra moștenirii biologice. Potrivit acestuia, efectele se transmit deoarece substanța chimică afectează direct linia germinală, adică celulele din care se dezvoltă spermatozoizii și ovulele.
„În esență, atunci când o femelă gestantă este expusă, și fătul este expus”, a explicat Skinner. „Iar linia germinală din interiorul fătului este, la rândul ei, expusă. Din acel moment, efectele pot apărea la urmași și la generațiile următoare”. Acest fenomen, cunoscut ca moștenire epigenetică transgenerațională, nu alterează secvența ADN, ci doar modul în care genele sunt „citite” de organism, influențând riscul de a dezvolta anumite afecțiuni.
Boli grave și complicații severe la naștere
Inițial, cercetătorii au urmărit efectele timp de zece generații, observând că riscul de boală a rămas ridicat. Ulterior, au extins analiza până la 20 de generații pentru a determina persistența acestor efecte. Animalele din liniile genealogice afectate au prezentat probleme la nivelul rinichilor, prostatei, testiculelor și ovarelor.
În generațiile mai târzii, situația s-a agravat, apărând complicații severe în timpul nașterii. „Prezența bolii a rămas în mare parte constantă, dar în jurul generației a 15-a am început să vedem o agravare a situației”, a declarat Skinner. „În generațiile 16, 17 și 18 boala a devenit foarte pronunțată, iar uneori fie mama, fie puii mureau în timpul nașterii”.
Implicații pentru sănătatea umană
Deși rezultatele provin din experimente pe animale și nu demonstrează direct un efect similar la oameni, studiile pe mamifere oferă indicii importante despre cum substanțele chimice din mediu ar putea influența sănătatea pe termen lung. La șobolani, 20 de generații trec în câțiva ani, în timp ce la oameni acest interval ar însemna câteva sute de ani.
Cercetătorii consideră că studiile epigenetice pot ajuta la identificarea timpurie a riscurilor și la dezvoltarea unor strategii de prevenție. „Acest studiu arată că problema nu va dispărea de la sine”, au transmis oamenii de știință. „Dar putem folosi epigenetica pentru a trece de la medicina reactivă la medicina preventivă”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyRomânia a depășit 10.000 de puncte publice de încărcare pentru mașini electrice. Peste jumătate au sub 50 kW
BravonetCum folosesc regizorii sunetul și imaginea ca să te sperie în filmele de groază
LylaCe crește riscul de accident vascular cerebral la tineri și cum îl reduci
Revista IoanaDe ce te simți mai tristă toamna și iarna și când să ceri ajutor
News24HORA CREDIT a fost amendată cu 53.370 de lei după un atac cibernetic. Datele unor clienți și angajați au fost accesate fără drept
Dolce SportNicolò Zaniolo a părăsit lotul Italiei din motive personale și ratează meciurile cu Franța și Belgia