Datoria nu ne doboară azi, dar amânarea corecției fiscale poate costa scump în 2027

Cred că adevărata problemă a României nu este cifra de 230,9 miliarde de euro în sine, ci reflexul de a trata 2026 ca pe un an suportabil, iar 2027 ca pe o grijă a viitorului guvern. Când statul produce mai mult decât întreaga creștere a datoriei externe din primele cinci luni ale anului, nu mai vorbim despre o deviație temporară, ci despre un model care cere o corecție credibilă acum.

Cifrele sunt prea clare ca să poată fi cosmetizate. La finalul lunii mai 2026, datoria externă totală a ajuns la 230,9 miliarde de euro, cu 2,45 miliarde de euro peste nivelul din decembrie 2025, iar numai luna mai a adăugat încă 1,36 miliarde de euro. Din acest total, 128,2 miliarde de euro sunt în dreptul administrației publice, cu aproape 2,6 miliarde de euro peste finalul anului trecut. Asta înseamnă că statul nu doar participă la accelerarea îndatorării, ci o conduce.

De aici pornește și verdictul meu. Nu mărimea brută a datoriei produce șocul imediat, ci faptul că ajustarea bugetară pare împinsă înainte, spre momentul în care piețele externe și țintele de deficit nu vor mai lăsa loc de improvizație. Am văzut prea des în economie acest tip de autoamăgire: cât timp există finanțare, tentația este să confunzi accesul la bani cu rezolvarea problemei.

Statul a devenit motorul datoriei, iar asta schimbă complet riscul

Este important cine se împrumută. În cazul de față, statul. Cât timp administrația publică rămâne principalul debitor extern, orice limitare a finanțării interne mută presiunea pe piețele externe, unde costul și apetitul investitorilor devin decisive pentru deficitul din 2027. Aici nu mai este vorba doar despre contabilitate, ci despre libertatea de mișcare a politicii fiscale.

Ritmul actual rămâne ridicat: peste 50 de miliarde de euro anual, echivalentul a aproximativ un miliard de euro pe săptămână. O asemenea viteză poate fi tolerată într-un an în care indicatorii de lichiditate încă oferă respiro, dar devine dificil de apărat când aceeași țară trebuie, simultan, să reducă deficitul și să țină jos factura dobânzilor.

Adrian Negrescu descrie direct această schimbare de teren: „Statul se orientează către credite externe în detrimentul emisiunilor de obligațiuni. Această schimbare trimite un semnal economic clar: România este condamnată să se împrumute de pe piețele externe, în condițiile în care sistemul bancar local este deja arhiplin privind finanțările acordate statului, iar băncile din România și-au crescut deja împrumuturile acordate statului până aproape de zona de risc. Găsirea unor noi surse de finanțare devine absolut necesară.” În formularea lui, cuvântul-cheie este „condamnată”. Eu cred că spune exact unde s-a mutat vulnerabilitatea: dinspre disponibilitatea internă a banilor spre dependența externă.

Mai apare un fapt care complică imaginea. Investițiile străine directe finanțate prin credite intragrup au coborât la 49,7 miliarde de euro, de la 51,5 miliarde de euro la sfârșitul lui 2025, o scădere de 1,8 miliarde de euro. Când capitalul intragrup se retrage, iar statul își majorează expunerea externă, competiția pentru bani devine mai apăsată în costul total de finanțare al economiei. Nu este o formulă abstractă. Este mecanismul prin care împrumutul suveran, mai greu de susținut, apasă mai larg.

De aceea, discuția despre creșterea datoriei externe a României trebuie purtată onest: nu suntem în punctul în care scadențele de mâine sufocă țara, dar suntem în punctul în care finanțarea de poimâine începe să dicteze politica bugetară.

Fereastra de respiro există, tocmai de aceea nu trebuie irosită

Există și argumentul taberei care cere calm. Structura datoriei este mai confortabilă decât una dominată de scadențe scurte. Datoria externă pe termen lung a urcat la 183,9 miliarde de euro și reprezintă aproape 80% din total, cu 2% peste nivelul de la sfârșitul lui 2025. Datoria pe termen scurt a scăzut cu 2,4%, până la 47 de miliarde de euro, adică 20,4% din total. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a scăzut la 15,5% în ianuarie-mai 2026, de la 18,4% în 2025. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii cu rezervele internaționale s-a menținut la 6 luni. Iar gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare ale BNR a coborât la 102,4%, de la 104,4% la sfârșitul anului trecut, dar rămâne peste pragul acoperirii integrale.

Toate aceste cifre contează și arată că 2026 este, într-adevăr, gestionabil. Arată de ce riscul nu este descris drept unul imediat de lichiditate. Arată și de ce guvernul interimar a negociat în acest an cu Fitch și Moody’s pentru a evita o retrogradare sub categoria „investment grade”, tocmai pentru a ține sub control costurile de finanțare externe.

Dar tocmai aici apare eroarea periculoasă. Faptul că prezentul este gestionabil nu înseamnă că viitorul apropiat se rezolvă singur. Concesia trebuie făcută până la capăt: da, România nu pare într-o criză imediată de lichiditate. Numai că această constatare nu răstoarnă teza, ci o întărește. Dacă ai încă rezerve, dacă serviciul datoriei pe termen lung a scăzut și dacă structura maturităților este mai comodă, atunci exact acum este momentul să muți ajustarea în zona structurală a bugetului, nu să aștepți anul în care ținta de deficit coboară spre 5%.

Mi s-a spus de prea multe ori, în astfel de momente, că „mai este timp”. De regulă, asta înseamnă doar că decizia dificilă se amână până când devine și mai scumpă.

2027 nu este o sperietoare, ci anul în care matematica bugetară se închide

Adrian Negrescu formulează limpede miza: „Având în vedere că statul este principalul motor al creșterii datoriei publice, întrebarea legitimă este ce marjă de siguranță mai avem în raport cu țintele de deficit impuse de Pactul de Stabilitate și Creștere al Uniunii Europene. Iar răspunsul este că, pentru anul 2026, problema nu se pune în termeni critici, deoarece în acest moment ne încadrăm în țintele de deficit asumate, chiar dacă ne împrumutăm cu peste 50 de miliarde de euro anual, ceea ce înseamnă aproximativ un miliard de euro în medie pe săptămână. Însă adevărata dificultate va apărea în anul 2027, atunci când deficitul public va trebui să scadă spre 5%, iar acest lucru implică faptul că și volumul împrumuturilor publice va trebui să fie mai temperat, pentru ca factura datoriilor să fie mai mică și să nu mai afecteze semnificativ deficitul public.” Aceasta este, în fond, propoziția centrală a întregii situații.

Calculul este direct. Dacă necesarul anual trece de 50 de miliarde de euro, iar ținta de deficit coboară spre 5% în 2027, statul are nevoie în același timp de două corecții: să împrumute mai puțin și să țină jos factura dobânzilor. Orice eșec pe una dintre aceste linii apasă imediat pe cealaltă. Dacă nu reduci suficient nevoia de finanțare, plătești mai mult pentru bani. Dacă plătești mai mult pentru bani, îți mănânci spațiul de deficit. Este o menghină bugetară, nu o dezbatere teoretică.

Mai este un detaliu care, pentru mine, spune mult despre cât de incompletă este ajustarea de până acum. Taxele au crescut și colectarea aduce mai mulți bani din economie, dar reducerile de cheltuieli rămân, în formularea lui Negrescu, simbolice. Dimensiunea exactă a acestor reduceri nu este precizată, însă sensul este limpede: ajustarea nu a fost mutată încă în zona structurală a bugetului. Cu alte cuvinte, statul a apăsat mai mult pe venituri decât pe propria disciplină de cheltuieli.

Aici cred că stă urgența reală. Dacă nu corectezi structura cheltuielilor într-un an încă gestionabil, în 2027 vei fi obligat să corectezi sub presiune. Diferența este enormă. O corecție începută credibil acum poate fi distribuită în timp. O corecție impusă de piețe și de țintele de deficit vine abrupt, mai ales când sursele tradiționale de finanțare sunt deja tensionate.

Căutarea altor piețe nu este strategie suficientă, ci semn de presiune

Noul guvern va trebui să caute alte piețe. În ecuație apar piața japoneză și piața americană. Nu este precizat ce instrumente vor fi folosite și nici la ce costuri comparative față de piețele europene. Negrescu spune: „Eu mă aștept ca în anul 2027 noul guvern, indiferent de componența sa, să se îndrepte și spre alte piețe, în primul rând spre piața japoneză și apoi spre alte piețe internaționale, probabil spre cea americană, în încercarea de a găsi surse alternative de împrumut.”

Aici aș fi foarte atent la tentația de a prezenta diversificarea piețelor drept o soluție în sine. Nu este. Este, cel mult, un mod de a cumpăra timp și de a lărgi bazinul de investitori. Problema de fond rămâne aceeași: dacă statul ajunge să caute bani tot mai departe fiindcă piața locală este aproape de limită, iar finanțarea externă devine indispensabilă, atunci credibilitatea fiscală devine principalul activ al guvernului. Fără ea, orice piață nouă este doar o altă ușă la care bați cu aceeași problemă în brațe.

Și aici consecințele sunt concrete, nu apocaliptice. Dacă ajustarea structurală continuă să fie amânată, 2027 poate aduce un buget mai rigid, cu spațiu mai mic pentru orice altă prioritate publică, pentru că nevoia de a tempera împrumuturile și factura datoriilor va concura direct cu restul cheltuielilor. În plus, dependența mai mare de piețele externe va face costul finanțării și apetitul investitorilor variabile centrale ale politicii economice. Asta înseamnă mai puțină libertate internă exact când ar trebui să existe mai multă.

Verdictul meu este simplu. România încă are timp să evite o corecție brutală, dar nu mai are luxul amânării fără cost. Întrebarea punctuală pentru următoarele luni nu este dacă ne mai putem împrumuta, ci dacă guvernul mută, până la intrarea în 2027, ajustarea din taxare și improvizație în reducerea reală a presiunii bugetare. Acolo se va vedea dacă această datorie rămâne gestionabilă sau devine factura politică și economică a încă unui an pierdut.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră

Revista IoanaUn zahăr din carnea roșie este asociat cu un risc de diabet de tip 2 cu 63% mai mareNews24Ministerul Apărării publică imagini cu doborârea a două drone Geran lângă SulinaDolce SportAdrian Mihalcea consideră o strategie declarația lui Șumudică despre retrogradareGetPonyHyundai Santa Fe facelift va fi primul model al mărcii cu propulsie electrică și autonomie extinsăBravonetFrații Coen au primit Premiul Lumière cu o glumă fără perdea despre inventatorii cinematografieiLylaDe ce scuzele ajung uneori reproșuri. Cum răspunzi când celălalt evită să își asume greșeala