0,1% creștere economică estimată și aproape 11% inflație nu descriu un decor în care să tratezi relaxat migrarea consumului către platforme din afara UE. Cred că România și Uniunea Europeană greșesc dacă mai tolerează încă un an avantajul nereglementat al unor jucători precum Shein, Temu și Trendyol, într-un moment în care comerțul local pierde vânzări, bugetul pierde bază fiscală, iar investițiile private intră în expectativă.
Nu susțin protecționismul de vitrină și nici interzicerea concurenței ieftine. Susțin ceva mult mai simplu și, în fond, elementar pentru orice economie care pretinde că respectă piața: aceleași reguli fiscale, vamale și de conformitate pentru toți cei care vând aceluiași consumator. În absența acestei egalizări, nu avem concurență, ci arbitraj de sistem. Iar arbitrajul de sistem sfârșește aproape întotdeauna la fel: câștigă cine suportă mai puține constrângeri, nu cine produce valoare mai mare în economia în care încasează cererea.
Consumatorul caută prețul mic, dar economia plătește nota în altă parte
Faptul de plecare este limpede. Gospodăriile își comprimă cheltuielile, inflația a depășit creșterea salariilor, iar consumul real a scăzut. În acest climat, platformele cu preț redus devin mai atractive nu pentru că publicul român și-ar fi schimbat brusc gusturile, ci pentru că puterea de cumpărare s-a erodat. Am văzut prea des, în anii de inflație ridicată, cum discursul public moralizează consumatorul: de ce alege ieftin, de ce nu susține producția locală, de ce nu plătește mai mult pentru proximitate. E o explicație comodă și falsă. Clientul care își vede bugetul strâns cumpără unde poate.
Dar de aici nu rezultă că statul trebuie să stea spectator. Dimpotrivă. Tocmai pentru că alegerea consumatorului este dominată de preț, diferențele de tratament dintre platformele din afara UE și comercianții locali devin decisive. Retailerii români suportă salarii, logistică, energie și restul costurilor operaționale interne, într-un mediu în care inflația ridicată le-a redus capacitatea de a transfera integral aceste costuri în prețul final. Când același client caută agresiv produsul cel mai ieftin, diferența de model economic nu mai este o simplă variabilă comercială. Devine un risc direct pentru cifra de afaceri și EBITDA.
Aici se vede eroarea de politică publică. Într-o economie care avansează cu numai 0,1%, fiecare punct de consum mutat în afara economiei locale contează disproporționat. Nu pentru că orice euro cheltuit pe o platformă din afara UE ar fi în mod automat un euro pierdut integral pentru România, ci pentru că se subțiază circuitul intern al valorii adăugate: salarii, taxe, chirii, servicii, reinvestire. Dacă vânzarea pleacă, pleacă și o parte din ecosistemul care o însoțea.
Exact acesta este miezul pierderilor de miliarde de euro din economia locală estimate de studiul ASE. Da, datele publicate nu oferă metodologia exactă, nici distribuția pe sectoare, nici volumul tranzacțiilor, numărul comenzilor sau valoarea medie a coșului. Asta înseamnă că cifra trebuie citită ca semnal de amploare macroeconomică, nu ca instrument fin pentru modelare sectorială. Dar a invoca lipsa granularității pentru a amâna decizia ar fi o formă elegantă de pasivitate.
Presiunea nu cade doar pe retaileri, ci pe investiții și pe buget
Când vânzările sunt sub presiune și marjele scad, companiile nu reacționează abstract. Amână extinderi, renegociază chirii, reduc stocuri, devin prudente cu angajările. Nu este o teorie. Este secvența normală de apărare a oricărui retailer prins între costuri interne rigide și un client care cumpără exclusiv după preț. Iar sectoarele cele mai expuse sunt tocmai cele în care decizia de cumpărare se mută ușor online și este foarte sensibilă la preț: fashion, bunuri de consum cu valoare mică, produse cumpărate frecvent.
Consecința se propagă repede. Dacă o parte tot mai mare din cererea internă este satisfăcută de platforme din afara spațiului comunitar, lanțul local pierde pe mai multe verigi: comercianți, importatori, operatori logistici locali, proprietari de spații comerciale și, în timp, piața muncii din retail. Nu toate verigile pierd în același ritm și nu toate categoriile sunt la fel de vulnerabile. Segmentele unde proximitatea, livrarea rapidă sau serviciul post-vânzare contează încă au o protecție relativă. Dar exact aici se află problema strategică: presiunea începe de jos, în produsele ușor comparabile și foarte sensibile la preț, apoi comprimă marjele întregului sector.
Pentru bugetul public, efectul este la fel de relevant. Dacă baza de consum se mută spre platforme din afara UE, presiunea se transferă și asupra colectării, într-un moment în care statul are nevoie de venituri stabile. Nu este doar o discuție despre locul unde se face achiziția, ci despre locul unde rămâne valoarea economică. Comerțul local și cel intra-UE lasă, de regulă, o amprentă mai mare în economie prin taxele aferente, prin salariile plătite aici și prin serviciile cumpărate aici. Când cererea se mută în afara acestui circuit, statul nu pierde doar o parte din încasări. Pierde și predictibilitate.
Iar pentru investitori, mesajul este rece și destul de clar: risc mai mare pe emitenții expuși puternic la consum discreționar și la competiția pe preț. Vizibilitatea veniturilor scade, planurile de investiții se amână, iar evaluările devin mai fragile. Mi s-a spus de prea multe ori că astfel de mutații sunt doar zgomot comercial și că piața se reașază singură. Uneori, da. Numai că piața se reașază corect atunci când actorii joacă după reguli comparabile.
Cel mai bun argument pro-platforme nu justifică inacțiunea
Există, desigur, un argument serios în apărarea acestor platforme. Ele oferă consumatorului prețuri mici tocmai într-o perioadă în care inflația a ros venitul real, iar pentru multe gospodării asta contează mai mult decât orice dezbatere despre valoare adăugată locală. Este un argument legitim. Ar fi chiar cinic să îl respingi din birou, mai ales când știi că publicul a devenit mai puțin dispus să plătească pentru brand local, proximitate sau experiență de cumpărare.
Numai că acest argument nu răstoarnă teza de fond. Pentru că problema nu este existența unor jucători cu preț redus, ci avantajul lor nereglementat. Dacă același produs ajunge la același client, concurența trebuie să aibă același cadru de obligații. Altfel, statul subvenționează indirect, prin pasivitate, o deplasare a consumului care îi erodează propria bază economică. Și nu, nu e suficient să le ceri retailerilor locali să fie „mai eficienți”. Datele publicate arată deja că marjele sunt afectate de costuri mai mari și de imposibilitatea de a transfera integral aceste costuri în preț. Când pleci în cursă cu constrângeri diferite, eficiența nu mai repară tot.
Mai există o obiecție, una tehnică: nu avem încă toate detaliile metodologice ale studiului ASE, deci nu putem construi politici publice pe o estimare incompletă. Corect, până la un punct. Nu poți calibra fin o intervenție fără date complete. Dar poți și trebuie să stabilești principiul: egalitate de tratament fiscal, vamal și de conformitate. Lipsa seriei de timp și a distribuției exacte a pierderilor pe sectoare nu schimbă direcția fenomenului, deja vizibilă în mutarea cererii și în presiunea asupra companiilor locale.
Dacă autoritățile amână, costul va apărea în investiții mai mici și joburi mai puține
Dacă nimeni nu acționează, efectul nu va arăta spectaculos de la o lună la alta. Va fi mai banal și, tocmai de aceea, mai periculos. Retailerii locali vor continua să taie din extinderi. Vor păstra stocuri mai mici. Vor angaja mai prudent. Proprietarii de spații comerciale vor vedea negocieri mai dure. Operatorii logistici locali vor avea o cerere mai volatilă. Bugetul va încasa într-un mediu deja slab mai puțină valoare economică rămasă în țară. În scenariul în care această migrare de consum se accelerează pe fondul stagnării economice, ajustarea nu va veni printr-o singură închidere mare, ci prin sute de decizii mici de retragere.
Ce ar trebui făcut? Mai întâi, autoritățile române și europene trebuie să clarifice rapid tratamentul comparativ aplicat platformelor din afara UE față de comercianții locali, exact în zona fiscală, vamală și de conformitate care acum rămâne insuficient explicată public. Apoi, orice regulă nouă trebuie construită cu obiectivul explicit al simetriei, nu al protejării artificiale a unui sector. Diferența este esențială. Nu pledăm pentru scumpirea administrativă a consumului, ci pentru eliminarea unui avantaj de sistem care distorsionează concurența.
Verdictul meu este simplu: România nu își mai permite luxul pasivității față de platforme care captează cererea locală fără să lase aceeași amprentă economică înapoi. Întrebarea punctuală pentru autorități este alta și ar trebui să primească răspuns repede, ideal înainte de următorul sezon comercial puternic: când vor prezenta public, neechivoc, regulile prin care Shein, Temu și Trendyol vor concura după aceleași obligații ca retailerii care plătesc aici salarii, chirii și taxe?
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaMai multe diete au fost asociate cu îmbătrânirea biologică mai lentă într-un studiu pe 7.500 de adulți
Revista IoanaPuțină spumă nu înseamnă automat că murăturile s-au stricat. Ce verifici înainte să le păstrezi
News24Județul Brașov a raportat 85 de cazuri de hepatită A de la începerea școlii. Copiii de 1-9 ani sunt cei mai afectați
Dolce SportRomânia caută primele puncte cu Bosnia și Herțegovina, sub arbitrajul portughezului Luís Godinho
GetPonyCinci campere ușoare transformă bena pickup-ului în spațiu de dormit. Prețurile pornesc de la 7.000 de dolari
BravonetBianca Ghiurcă a izbucnit în lacrimi după imaginile cu Marco și Gabriella. A luat în calcul să plece
